Deputatul PNL, Bota Călin: E important să folosim toate resursele județului pentru a asigura dezvoltarea economică a Maramureșului!

Deputatul PNL, Bota Călin sprijină economia. Noi direcții de colaborare vizează producerea de energie geotermală și investiții în panouri fotovoltaice în Maramureș

„A fost aprobat în Consiliul Județean Maramureș memorandumul de cooperare cu OMV Petrom și comuna Mireșu Mare pentru producerea de energie din surse regenerabile în județul Maramureș.
Săptămâna trecută, am participat, alături de președintele CJ, Ionel Bogdan, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș și deputatul Florin-Alexandru Alexe, la discuții cu reprezentanții OMV Petrom, care au venit în Maramureș cu intenția de a investi în producția de energie regenerabilă. Principalele direcții de colaborare vizează producerea de energie geotermală și investiții în panouri fotovoltaice,
Conform studiilor oficiale, în zona Mireșu Mare există un potențial crescut pentru investiții în domeniul energiei geotermale, iar în ceea ce privește construirea de parcuri fotovoltaice, avem 400 de hectare de teren, pe care în prezent se află halde de steril, iazuri de decantare miniere, care au nevoie de ecologizare și pe care, ulterior, se pot construi aceste parcuri fotovoltaice care vor asigura energie regenerabilă în Maramureș.
E important să folosim toate resursele județului pentru a asigura dezvoltarea economică a Maramureșului și pentru a le oferi condiții de viață mai bune maramureșenilor.” a transmis deputatul PNL de Maramureș, Bota Călin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.