Detalii şocante despre crima de la Baia Mare! Vezi cum a fost găsit presupusul ucigaş al profesorului Liviu Gavrilescu

Bărbatul suspectat de uciderea fostului consilier din Instituţia Prefectului Maramureş, Liviu Gavrilescu, a fost găsit de o patrulă mixtă pe raza judeţului Satu Mare, informează un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

‘Ieri (marţi-n.r.), 10 iulie a.c., în jurul orelor 22.15, o patrulă mixtă formată dintr-un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare – Secţia 3 Poliţie Satu Mare, împreună cu un jandarm din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare, a identificat, pe raza judeţului Satu Mare, un bărbat care manifesta un comportament suspect şi nu deţinea acte de identitate asupra sa. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul domiciliază în judeţul Maramureş, are 38 de ani şi este suspectat de comiterea unui omor, care a avut loc tot ieri, 10 iulie a.c., în Baia Mare’, precizează sursa citată.

Bărbatul a fost predat poliţiştilor din cadrul IPJ Maramureş, în vederea continuării verificărilor în cauză. Fostul consilier în cadrul Instituţiei Prefectului Maramureş, Liviu Gavrilescu, a fost găsit mort, marţi dimineaţa, în locuinţă, de către soţie, care a alertat poliţia. Prim-procurorul adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Bogdan Gabor, a declarat că Gavrilescu a fost omorât, decesul survenind ‘în urma unor acte de violenţă extremă’.

Surse apropiate anchetei au precizat că suspectul principal este unul dintre fiii victimei. Liviu Gavrilescu (65 de ani) a fost şef al Oficiului Judeţean de Calcul (1982-1994), director al Fondului Proprietăţii de Stat Maramureş (1994-2007), consilier al prefectului (2001-2004) şi consilier în domeniul IT în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş din anul 2004 până la pensionare. El a fost, de asemenea, cadru didactic la Universitatea de Nord Baia Mare AGERPRES /(AS-autor: Gheorghe Pietrar)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.