Dialoguri cu elevii din Cicârlău, Ilba şi Copalnic Mănăştur

Poliţiştii de prevenire sunt, în primul rând, prietenii elevilor, sunt acei poliţişti pe care elevii îi întâlnesc în şcoli şi licee, desfăşurând alături de cadrele didactice diferite activităţi. Scopurile întâlnirilor cu elevii sunt clar definite: identificarea problemelor cu care aceştia se confruntă, prezentarea unor teme cu caracter educativ-preventiv şi analizarea unor cazuri concrete în care minorii pot deveni victime sau autori ai unor infracţiuni.

În această săptămână, pe final de semestru I, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au ajuns în şcolile din Cicârlău, Ilba şi Copalnic Mănăştur. Dialogurile cu elevii din aceste şcoli au adus în prim plan teme legate de împlinirea vârstei de 14 ani care aduce, pe lângă bucuria obţinerii cărţii de identitate, şi asumarea răspunderii pentru fiecare gest, comportament, faptă.

Nu au fost ignorate nici subiectele legate de consecinţele consumului de alcool şi/sau substanţe interzise. Elevii, interesaţi de subiectele discutate, au înţeles că atunci când se confruntă cu situaţii critice, comunicarea cu cei care le pot oferi sprijinul este esenţială. Ignorarea sau încercarea de a ascunde unele probleme nu fac decât să accentueze gravitatea lor.

Pentru că în săptămâna care urmează elevii vor face o pauză de la cursuri, poliţiştii le urează tuturor o vacanţă plăcută, fără incidente!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here