Diplomă de excelenţă din partea primarului Cătălin Cherecheş pentru toţi angajaţii Prefecturii Maramureș : “care în ultimii 100 de ani și-au dedicat activitatea și s-au pus în slujba cetățenilor”

Ieri, 02.04.2019, la Prefectura Maramureş au avut loc mai multe acţiuni dedicate  aniversării a  100 de ani de la înființare.

Prezent la eveniment  primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş  a declarat :

“Am avut onoarea să particip la evenimentele organizate pentru a marca aniversarea a 100 de ani de la înființarea Prefecturii Maramureș. Cu această ocazie a fost vernisată expoziția “100 de ani de administrație românească”, dar și premierea elevilor participanți la proiectul educațional Arta de a conduce, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Consiliuli Județean Maramureș. Tot pentru a marca 100 de ani de la înființarea acestei importante instituții a fost lansată cartea Prefecții Maramureșului 1919 – 2019, la Millenium Business Center. În numele comunității băimărene am oferit prefectului de Maramureș, domnul Vasile Moldovan, o diplomă de excelență, în semn de apreciere pentru toți angajații acestei entități care în ultimii 100 de ani și-au dedicat activitatea și s-au pus în slujba cetățenilor.”

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.