„Diploma de excelenta ”

hossu Prefectul judetului Maramures Anton Rohian a participat miercuri, 28.05.2014 la activitatile prilejuite de predarea-primirea unitatii  si a drapelului de lupta a Inspectoratului de Jandarmi Judetean Maramures,  cu ocazia trecerii in rezerva a domnului colonel Ioan Hossu .

        Prefectul  a tinut sa sublinieze buna colaborare cu Jandarmeria maramureseana,  atat in cadrul Comitetului Judetean pentru situatii de urgenta, cat si in alte misiuni specifice:

        „Timp de aproape opt ani  de zile v-aţi aflat la conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramures, atât ca prim-adjunct al inspectorului şef, cât şi ca inspector-şef.  În situaţiile  care ne-au adus împreună  şi care nu au fost  puţine, atât pentru salvarea  de  bunuri şi vieţi omeneşti, cât şi pentru înlăturarea  efectelor produse de natură, ori de mâna criminală a omului, am avut parte de susţinerea jandarmilor maramureşeni.

        Din anul 2013  de când am onoarea  să vă am parteneri  în cadrul CJSU, aţi dovedit profesionalism şi fermitate în gestionarea  şi  stabilirea ordinii publice în judeţ şi aţi intervenit prompt în toate misiunile care v-au fost încredinţate, fapt pentru care  nu pot decât  să vă mulţumesc. ” – a spus prefectul Anton Rohian.

        De asemenea, domnia sa i-a inmanat colonelului Ioan Hossu o Diploma de excelenta ” in semn de apreciere pentru profesionalismul, eficienta si responsabilitatea cu care a intervenit pentru garantarea sigurantei comunitatii maramuresene, precum si pentru buna colaborare cu Institutia Prefectului judetul Maramures”.

 

                        Institutia Prefectului judetul Maramures

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.