Doi urmăriţi reţinuţi la frontiera cu Ungaria

Polițiștii de frontieră sătmăreni au identificat și predat autorităților competente doi cetățeni români, căutaţi de autoritățile din ţara noastră pentru săvârşirea mai multor infracțiuni.

*Vineri, 17 decembrie a.c., în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere al Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România, un cetățean român, în vârstă de 34 de ani, din județul Mureş.

La verificări, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele lui fiind emis, în decembrie 2021, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Judecătoria Bistriţa l-a condamnat la un doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor.

*Tot vineri, 17 decembrie, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean român, în vârstă de 48 de ani, din judeţul Maramureş. Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în ţară, colegii noştri au constatat că bărbatul figurează ca fiind căutat de către autorităţile din România. Judecătoria Baia Mare a emis pe numele lui, în august 2020, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a fost condamnat la un an şi şapte luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere.

Drept urmare, cele două persoane au fost predate unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.