Dr. Viorica Cherecheș, deputat PNL de Maramureș:”Mănăstirea Bârsana, Raiul din inima Maramureşului”

Dr. Viorica Cherecheș, deputat PNL de Maramureș:”Mănăstirea Bârsana, Raiul din inima Maramureşului”

Mănăstirea Bârsana, loc binecuvântat în inima Maramureşului unde credinţa, spiritualitatea, tradiţiile şi smerenia sunt adunate în sufletul credincioşilor.

Oameni minunaţi de pe Valea Izei, Valea Cosăului şi Valea Vişeului poartă cu mândrie portul tradiţional moştenit de generaţii şi pe care îl păstrează în simţire alături de credinţa că Maramureşul este ocrotit de Dumnezeu, iar Mănăstirea Bârsana este un colţ de Rai.

Sfânta sărbătoare a Soborului Sfinţilor 12 Apostoli adună an de an, alături de obştea monahală şi de soborul de preoţi, creştini din toată lumea care se roagă şi înalţă cântări de mulţumire pentru acest loc binecuvântat numit Maramureş.

Mănăstirea Bârsana este protejată de cei 12 Apostoli, iar hramul lăcaşului de cult, la care se adună de fiecare dată mii de credincioşi, se prăznuieşte pe 30 Iunie.

Cei 12 Apostoli care au propovăduit cuvântul Domnului şi învăţăturile Evangheliilor, aleşii lui Isus, au fost alături de Mântuitor în momentele cruciale ale Creştinismului.

În urmă cu peste 25 de ani, când totul părea pierdut si risipit, când credinţa a fost pusă la mare încercare, din cenuşă au renăscut altarele străbune cu oameni de jertfă şi plini de har. Lucrare duhovnicească şi cu multă ascultare de la Sfântul Maramureşului Justinian rânduită maicii stareţe Filofteia şi soborului de maici, au făcut ca Mănăstirea Bârsana să fie astăzi colţ de Rai binecuvântat care adună pelerini creştini să se roage pentru omenire în aceste vremuri tulburi când e nevoie de rugăciune mai mult ca oricând.

Mănăstirea Bârsana, Raiul din inima Maramureşului este şi va fi de-a pururi locul unde flacăra credinţei se păstrează vie pentru sufletul credincioşilor!

Dr. Viorica Cherecheş,
Deputat de Maramureş

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.