Duel pentru play-off!

mingeDupă înfrângerea de la Cluj, 0-1 cu Universitatea, FCM Baia Mare are nevoie de 2 victorii în următoarele 3 etape rămase de disputat din sezonul regulat, pentru o calificare în play-off. În ultimele trei partide desfășuarte băimărenii au fost sancționați cu câte un cartonaș roșu, și în aceste condiții este extrem de greu să obții un rezultat pozitiv, ca să nu mai vorbim de faptul că tehnicianul Dorin Toma nu poate să alinieze poate cel mai bun 11, nevoit să opereze modificări datorită suspendărilor. În 5 etape scurse din acest miniretur, FCM Baia Mare nu a reușit să obțină decât o victorie (2-0 acasă cu UTA) și o remiză albă (0-0 la Tărlungeni), suferind 3 înfrângeri  cu același scor 0-1 la Târgoviște, Cluj și sub Dealul Florilor cu Gaz Metan Mediaș, coborând în clasament de pe prima poziție până pe locul 6, având emoții serioase pentru participarea în play-off. Este la fel de adevărat că dintre toate pretendentele la calificarea în play-off, băimărenii au avut și au, în continuare, cel mai infernal program.

Așadar, pentru FCM Baia Mare este cea mai importantă săptămână, cu două meciuri decisive pentru calificare în play-off, cu CS Mioveni miercuri acasă, și derby-ul Nordului, cu Olimpia la Satu Mare, la sfârșit de săptămână. Principala grijă a antrenorului Dorin Toma este de a reface moralul jucătorilor săi după această serie de rezultate, având nevoie ca echipa să câștige încredere în forțele proprii, că rezultatul pregătirii poate și trebuie să fie concretizate în victorii în campionat cu CS Mioveni și Olimpia Satu Mare. Dacă FCM Baia Mare se impune în aceste două jocuri se poate considera ca și calificată în play-off, fără a se mai uita la urmăritoarele sale FC Brașov și ”U” Cluj Napoca. Calculele hârtiei arată că cea mai avantajată de programul acestor ultime 3 etape din sezonul regulat este, făfă îndoială ”U” Cluj Napoca care cu cele 9 puncte pe care le va obține va ajunge la 44 de puncte, cu 5 mai mult decât are FCM Baia Mare acuma. FC Brașov are și ea meciuri grele de disputat cu Olimpia Satu Mare și Șoimii Pâncota acasă, și în deplasare la Râmnicu Vâlcea cu CSM, o altă contracandidată la play-off. Acestea ar fi datele problemei în actuala configurație a clasamentului, ceea ce înseamnă că FCM Baia Mare este doar la mâna sa și nu depinde de alte rezultate în condițiile în care ar termina victorioasă în 2 din cele 3 partide rămase de disputat din sezonul regulat. Fiind atât de aproape de finalul sezonului regulat și de îndeplinirea unui prim obiectiv, elevii lui Dorin Toma și Cristian Bogdan vor să tranșeze calificarea în play-off încă din această săptămână, și să facă o imensă bucurie inimoșilor suporteri băimăreni, care și ei au început să se regrupeze, să fie în număr mare alături de favoriții lor în încercarea de a obține ceea ce foarte puțini sperau la începutul campionatului.

De cealaltă parte, argeșenii de la CS Mioveni vin la Baia Mare după o înfrângere pe teren propriu cu FC Brașov și au demonstrat în acest miniretur că sunt o echipă cu un joc bun în deplasare, reușind o victorie la Vâcea și o remiză albă la Cluj. Etapa trecută, Marius Stoica a trimis următoarea formulă de echipă, în partida pierdută în fața celor de la FC Brașov:  Oct. Popescu – Torişte, Calvin, Bg. Stoica, Ed. Stoica – Galan, Mîrzeanu, Biceanu, Ed. Florescu – Ayza, Nilă .

Un meci deosebit de important în configurația viitoare a clasamentului și care ne privește direct și pe noi,  se va desfășura sub Tâmpa, unde FC Brașov va întâni Olimpia Satu Mare. La un singur punct distanță de locul 6 ocupat de FCM Baia Mare, care duce în play-off, stegarii își doresc să tranșeze disputa cu Olimpia Satu Mare, să nu mai facă nici un pas greșit până la încheierea sezonului regulat, și privește cu un ochi și la meciul de sub Dealul Florilor, unde așteaptă un pas greșit ori a lui FCM Baia Mare ori a lui CS Mioveni, ambele echipe având 39 de puncte. Meciul este mai important pentru FC Brașov decât pentru Olimpia Satu Mare, elevii antrenați de-acum de Mircea Bolba resemnându-se cu play-out-ul, doar că fiecare punct obținut în sezonul regulat contează la modul în care va porni echipa după înjumătățirea punctelor. Amândouă echipele vin cu un moral bun după victoriile înregistrate în etapa trecută, FC Brașov 1-0 la CS Mioveni, iar Olimpia Satu Mare 1-0 acasă cu CSM Râmnicu Vâlcea. Așadar un meci de care pe care, de interes și pentru FCM Baia Mare, dar și pentru CSM Râmnicu Vâlcea, care tremură și ea pentru calificarea în play-off.

CSM Râmnicu Vâlcea sună și ea alarma în Zăvoi, după înfrângerea de la Satu Mare, și după rezultatele nesatisfăcătoare din acest miniretur, din care s-au scurs 5 etape, iar echipa antrenată de Alex Pelici nu a reușit să obțină decât o victorie în deplasare la Tărlungeni, o remiză (1-1 la Cluj Napoca) și 3 înfrângeri (2 acasă cu Gaz Metan și CS Mioveni, și una în deplasare la Satu Mare). În Zăvoi vine echipa antrenată de Ionuț Popa, Șoimii Pâncota care etapa trecută a remizat cu liderul Chindia Târgoviște. Pâncotanii rămân aceeași echipă incomodă în deplasare, și partida se anunță una dificilă pentru CSM Râmnicu Vâcea, care nu reușește sa-și găsească cadența după cedarea golgheterului lor Marius Staicu la Mediaș.

Pentru noul lider al clasamentului Gaz Metan Mediaș, deplasarea în Valea Domanului la Metalul Reșița ar trebui și mai mult ca sigur va fi un galop de sănătate, iar Gaz Metan Mediaș va termina sezonul regulat pe prima poziție a clasamentului, după ce în pauza competițională din iarnă, echipa antrenată de Leo Grozavu se afla sub locurile calificabile în play-off. Cu 5 victorii din 5 posibile, Gaz Metan Mediaș a reușit în cele din urmă să confirme calculele hârtiei și se anunță a fi, în continuare, principala candidată la promovarea în Liga 1.

În fine, după egalul obținut la Pâncota etapa trecută, și după ce a fost detronată din postura de lider, Chindia Târgoviște primește replica echipei UTA Bătrâna Doamnă, o altă echipă care a condus și ea seria Vest a Ligii 2. Ocupante ale locurilor 2 și 3 în clasament, Chindia Târgoviște și UTA Bătrâna Doamnă sunt ca și calificate în play-off, derby-ul dintre ele având mai de grabă miza punctelor acumulate în play-off. Anticipăm o partidă disputată în care fotbaliștii de sub Turnul Chindiei dorind să arate că poziția lor în clasament nu este una întâmplătoare, în timp ce echipa arădeană rămâne una dintre cele mai omogene formații din Liga 2. Amândouă echipele ăși doresc victoria, astfel încât partida de la Târgoviște anunță un spectacol fotbalistic de calitate.

Intrată pe ultima sută de metri a sezonului regulat, în care Gaz Metan Mediaș, Chindia Târgoviște și UTA Bătrâna Doamnă și-au asigurat locurile de play-off, FCM Baia Mare se vede nevoită să ducă bătălia calificării cu CSM Râmnicu Vâlcea, CS Mioveni, ”U” Cluj Napoca și FC Brașov până în ultima etapă a sezonului regulat, pentru celelalte 3 poziții care dau dreptul de a juca play-off-ul și implicit lupta pentru promovarea în prima ligă. Mai mult ca oricând elevii antrenați de Dorin Toma și Cristian Bogdan au nevoie de susținerea suporterilor băimăreni, așteptați să umple tribunele Stadionului Municipal ”Viorel Mateianu”.

Mult succes FCM Baia Mare!!!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.