E lege: ce se întâmplă cu căldura din casele noastre

centrala_termicaUniunea Europeană a impus noi reglementări cu privire la centralele termince. Astfel, din luna septembrie a acestui an, pe piaţa locală vor fi importate doar centralele termice în condensare. Asta înseamnă că treptat, treptat, centralele convenţionale vor dispărea din depozitele magazinelor. Totuşi, pentru că mulţi retaileri şi-au făcut stocuri mari, românii încă mai pot cumpăra centrale termice mai ieftine.

Centrala termică în condensaţie este cu 50% mai eficientă decât cea convenţională, dar mai scumpă. Preţurile actuale pornesc de la 3.000 de lei, şi pot ajunge la 10.000 de lei, în funcţie de mărime, echipare tehnică, dar şi de performanţe. Preţul pentru o centrală convenţională este de circa 2.000 de lei.

„Furnizorii, atât producătorii, cât şi importatorii, nu mai au voie să comercializeze după 26 septembrie cazane pe gaz, care nu sunt în condensaţie. Din informaţiile noastre, comercianţii români şi-au făcut stocuri consistente, dar nu putem să facem o estimare a numărului exact, dar e vorba probabil de zeci de mii de unităţi. Estimez că aceste stocuri se vor epuiza în urmatoarele 8, cel mult 12 luni”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Valentin Nan, directorul de marketing al Viesmann România.

De aceeaşi părere este şi Cătălin Drăguleanu, directorul Ariston Thermo România, care spune că în următoarele luni, centralele termice convenţionale vor dispărea de a raft.

Totuşi, centrale termice convenţionale se găsesc şi la cel mai mare retailer, Dedeman, dar şi la eMag.

Centralele în condensare se comercializează de ceva timp şi pe piaţa românească, însă ponderea din vânzările totale a fost mai mică. „Segmentul centralelor în condensare a fost, până în prezent, unul mai restrâns decât cel al centralelor ce utilizează tehnologia convenţională, dar observăm în ultimii ani un interes crescut al românilor faţă de segmentul produselor eficiente energetic” a mai declarat pentru ECONOMICA.NET, Cătălin Drăguleanu.

Motivele sunt evidente. Centralele termice în condensare asigură o economie la gaz de 35% şi sunt cu 50% mai eficiente decât centralele convenţionale. Sunt, însă, persoane pentru care cel mai important la o centrală este preţul.

„Preţul centralelor în condesare variază în funcţie de puterea şi modelul ales. Spre exemplu, pentru un model Clas Premum 24kw, potrivit pentru un apartament obişnuit, preţul recomandat de producător este 3.400 lei cu kit de evacuare şi TVA incluse. Diferenţa de preţ dintre cele două tipuri de centrale termice este între 25 – 30%”, mai spune Cătălin Drăguleanu.

Chiar dacă pe piaţă se mai găsesc modele de centrale termice, ne-am putea aştepta şi la o creştere de preţ. „E un mecanism de piaţă firesc. Pe măsură ce cererea va deveni mai mare decât oferta pieţei, preţurile vor tinde să crească, dar nu cred că vor putea ajunge în zona preţurilor cazanelor în condensaţie”, mai spune Valentin Nan.

În România există 1,3 milioane de locuinţe branşate la sistemul centralizat de termoficare şi circa 2 milioane de centrale termice montate în locuinţele proprii. Centralele în condensare reprezintă sub 5% din parcul total.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.