E oficial! Un nou sindicat al dascălilor în Maramureș : Sindicatul din Învățământul Preuniversitar „Spiru Haret” Maramureș formațiune sindicală afiliată Federației Naționale „Spiru Haret”

E oficial! Un nou sindicat al dascălilor în Maramureș : Sindicatul din Învățământul Preuniversitar „Spiru Haret” Maramureș formațiune sindicală afiliată Federației Naționale „Spiru Haret”

Dascălii maramureșeni au de câteva zile o alternativă la vechiul sindicat din învățământ. Numeroasele scandaluri și nemulțumiri generate de cotizațiile prea mari, dar și de lipsa de transparență al celuilalt sindicat din Maramureș au determinat apariția unui nou sindicat.

Astfel, începând cu 19 noiembrie, în Maramureș a fost înființat legal Sindicatul din Învățământul Preuniversitar „Spiru Haret” Maramureș, formațiune sindicală afiliată Federației Naționale „Spiru Haret”, care va reprezenta doar interesele membrilor.

Președintele noului sindicat este Daniel Florin Pop, iar în cele 72 de ore de la apariție, aproximativ 100 de angajați din sistemul de învățământ maramureșean, învățători, profesori, dar și personal auxiliar și nedidactic  au semnat adeziuni pentru noul sindicat.
Sindicatul din Învățământul Preuniversitar „Spiru Haret” Maramureș va fi  reprezentat la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în fiecare unitate de învățământ din județ, dar și la Instituția Prefectului.

„Sindicatul din Învățământul Preuniversitar „Spiru Haret” Maramureș este o alternativă nouă în județul Maramureș pentru toti cei care lucreaza în învățământul preuniversitar. Indiferent de domeniu, concurența ne ajută să creștem, să evoluăm, să avem succes, iar monopolul duce la blazare și plafonare. Ne dorim condiții cât mai bune de muncă pentru membrii noștri de sindicat, milităm pentru apărarea drepturilor celor care lucrează în învățământ, de la inspectorul școlar până la femeia de serviciu sau la portar”, a subliniat Daniel Florin Pop, liderul Sindicatul din Învățământul Preuniversitar „Spiru Haret.

Pentru cei interesați ne pot contacta la adresa de e-mail sindicatulspiruharetmm@yahoo.com  sau  la telefon 0744643458.”

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.