E.ON extinde proiectul ”smart village” în 19 localități din județele Arad și Timiș

E.ON extinde proiectul ”smart village” în 19 localități din județele Arad și Timiș

Administrațiile publice locale vor beneficia de sisteme moderne de iluminat cu un consum redus de energie, de panouri fotovoltaice, stații de încărcare a mașinilor electrice și instalații de climatizare pentru imobile;

Inițiativa este o continuare a proiectului-pilot lansat în urmă cu un an în comuna Frumușeni, județul Arad.

Folosirea inteligentă a resurselor prin intermediul unor soluții inovatoare care ajută la economisirea energiei și, implicit, la reducerea costurilor, de la iluminatul stradal și cel interior al clădirilor administrațiilor publice locale, până la energia obținută din surse regenerabile și încurajarea mobilității electrice. Acestea sunt o parte dintre reperele importantede pe traseul pe care o localitate trebuie să îl parcurgă pentru a obține titulatura „smart”.

Printr-o inițiativălansată cu succesînanul2018, compania E.ON Energie România și-a propus să susțină administrațiile locale să atingă acest obiectiv, care se traduce nu doar prin aceea că demonstrează preocuparea pentru dezvoltarea de proiecte sustenabile, prietenoase cu mediul, ci și printr-o scădere importantă a costurilor cu facturile la energie.

În sfera de aplicare a sistemelor inteligente se numără spitale, şcoli și sălile de sport aferente, sedii ale administraţiilor locale, rețelele de iluminat public stradal, dar şi alte categorii de obiective cum ar fi staţiile de purificare a apei.

Prin intermediul proiectului E.ON, începând din acest an, 16 localităţi din județul Arad (Aluniş, Neudorf, Chesinţ, Zăbrani, Fântânele,Tisa Nouă, Beliu, Vasile Goldiș, Secaciu, Bochia, Benești, Uzusau, Bruznic, Dorgoș, Pătraș și Sabalt), respectiv 3 din județul Timiș (Sânandrei, Covaci și Carani)se pregătesc să devină „smart villages”.

Modernizarea sistemelor de iluminat interiorîn clădiri ale administrațiilor publice locale și a celor stradale a fost deja finalizată în câteva localități din județul Arad, în altelefiind în curs de implementare. Au mai fost realizate și lucrări de iluminat ambiental al clădirilor, extinderi ale rețelelor de iluminat stradal, dar și modernizarea terenurilor de sport, prin montarea de instalații si lămpi cu consum redus de energie. Urmează montarea de panouri fotovoltaice, a unor stații de încărcare a mașinilor electrice „fast charge”, precum și climatizarea unor clădiri.

Și în județul Timiș au demarat lucrările de eficientizare a consumului de energie în unitățile administrației publice locale din Sânandrei, Covaci și Carani.

Ne dorim să venim tot mai mult în întâmpinarea nevoilor comunităților locale și suntem pregătiți să răspundem cu soluții concrete preocupărilor acestora de a aplica proiecte de eficiență energetică. Ne bucură să vedem interesul autorităților administrațiilor publice locale pentru astfel de inițiative și suntem convinși că tot mai multe localități vor deveni smart în viitorul apropiat”, a declarat Cătălin Iordache, directorul general al E.ON Energie România.

Conceptul a fost implementat în premieră în urmă cu un an în localitatea Frumușeni, județul Arad, în baza parteneriatului încheiat cu primăria din localitate, și a dus la o reducere cu circa 40% a cheltuielilorcu energia electrică.Astfel, în luna iunie 2018, E.ON Energie România a finalizat lucrările de eficientizare a sistemelor de iluminat interior din imobilele care aparţin administraţiei publice locale. Instalarea sistemului modern de iluminat duce la scăderea poluării rezultate în urma consumului anual de energie de la 0,63 t CO2 la 0,19 t CO2. Mult mai performante, noile corpuri de iluminat au un număr de ore de funcţionare de peste 3 ori mai mare decât cele clasice.

De asemenea, în acest an, la Frumușeni au fost finalizate lucrările pentru eficientizarea consumului reţelei de iluminat public, fiind înlocuite toate corpurille de iluminat stradalcu instalaţii LED performante.

E.ON va continua să extindă conceptul „smart village” la nivel naţional, iar administraţiile locale care vor fi incluse în acest program vor beneficia din partea companiei atât de consultanţă în implementarea soluţiilor de eficientizare a consumului de energie, a unor sisteme de energie descentralizate, cât şi de facilitarea accesului la finanţare pentru realizarea acestor iniţiative, precum şi de proiecte la cheie pentru obiectivele identificate ca fiind fezabile.

Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 15 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,1 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2 miliarde de euro.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.