Executivul Consiliului Județean Maramureș – întâlnire cu oficiali francezi pe tema asistenței sociale și acțiunilor de sprijin pentru refugiații ucraineni

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Ovidiu Bogdan, s-a întâlnit ieri cu o delegație franceză compusă din Daniel Fouillouse, director general al Asociației AFEJI Franța, fost ministru de stat și primar în Dunkerque, și Karim Louzani, director general adjunct AFEJI și director regional Hauts de France al Crucii Roșii Franceze.

În cadrul întâlnirii, președintele Consiliului Județean Maramureș a prezentat oficialilor francezi demersurile realizate privind gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, dar și pașii realizați în domeniul descentralizării asistenței sociale în județ. De cealaltă parte, oficialii francezi au împărtășit experiența lor și a Asociației AFEJI de peste 60 de ani în domeniul asistenței sociale.

Membrii Asociației AFEJI s-au mobilizat pentru a oferi donații refugiaților, iar zilele trecute au însoțit în România un transport umanitar în valoare de peste 150.000 de euro.  Cu același transport au fost aduse în Baia Mare și donațiile oferite de comunitatea din Margency (Franța), care s-a mobilizat exemplar, la inițiativa Cristinei Murvai, o băimăreancă stabilită în Franța.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Ovidiu Bogdan, a mulțumit celor doi reprezentanți francezi pentru implicare și donațiile trimise.

Oficialii francezi au ajuns în Baia Mare la invitația președintelui Asociației ASSOC, Florian Sălăjeanu.

Între AFEJI și ASSOC există o colaborare de durată, ambele organizații activând în domeniul asistenței sociale. Asociația AFEJI are 60 de ani de activitate, 3.000 de salariați și venituri anuale de 135 de milioane de euro. Organizația franceză a fost fondată în 1962, iar prin cele 110 unități furnizează servicii sociale adresate grupurilor vulnerabile: copii, adolescenți sau adulți cu dizabilități, copii sau adulți cu dificultăți sociale sau vârstnici. Colaborarea dintre AFEJI și ASSOC datează din 2010, când asociațiile au pus bazele unui parteneriat în domeniul social.

AFEJI este unul dintre cele mai mari ONG-uri din Franţa, fondat în 1962, la Gravelines,  care furnizează servicii pentru grupuri vulnerabile, cum ar fi copii, adolescenți sau adulți cu dizabilități, copii sau adulți cu dificultăți sociale, vârstnici etc., acestea concentrându-se pe sectorul medico-social și cu expertiză în domeniul sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.