FESTIVALUL NAŢIONAL DE SATIRĂ ŞI UMOR „ZÂMBETE ÎN PRIER” VIŞEU DE SUS 25 – 26 APRILIE 2015 – FOTO

vf1 Epigramiştii din toată ţara şi din Republica Moldova şi-au dat întâlnire la cea de a XIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier”, desfăşurat în oraşul dintre râuri, Vişeu de Sus. Manifestările au fost organizate de Primăria, Consiliul Local, Centru Cultural Social, Cenaclul de Umor „Pupăza” din Vişeu de Sus, sub egida Uniunii Epigramiştilor din România. Parteneri au fost Despărţământul Vişeu – Iza al Astrei şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş.

Sala mare de şedinţe a Primăriei a fost gazda festivalului, oaspeţii fiind întâmpinaţi de directorul festivalului dr. Anuţa Pop, preşedintele juriului prof. Lucian Perţa şi de primarul oraşului Vasile Coman care le-au urat participanţilor „Bun venit”.

Ediţia din acest an a cuprins trei secţiuni: epigrame, temele fiind: „Camaşa-i mai aproape de piele decât haina” şi „Zidarul” ; secţiunea parodie a constat în compunerea unei parodii la poezia „Trecut” de Gheorghe Pârja; a treia secţiune s-a adresat volumelor de umor (epigrame, fabule, proză scurtă, etc.) volume ce au văzut lumina tiparului în perioada aprilie 2014 – martie 2015.

Decernarea premiilor festivalului l-a avut ca maiestru de ceremonii pe preşedintele juriului prof. Lucian Perţa. La secţiunea epigrame s-au acordat următoarele premii: premiul I : Gheorghe Bâlici – Chişinău. La tema: „Cămaşa-i mai aproape de piele decât haina”

1.Amintire : Mi-a spus cândva, pe-un mal de ape

         O doamnă ce-ar visa-o toţi:

  • Cămaşa-ţi de piele- aproape

                    Femeia-după ce ţi-o scoţi …

2.Petrecirele celor avuţi: 

                  Pe la selectele agape

                  E tot aceeaşi copie:

                  Cămaşa-ţi este mai aproape,

                  Iar haina te apropie.

La tema a doua „Zidarul”

1 După recepţionarea casei „la cheie”:

                Când casa ta-i cum alta nu-i,

                Iar la zidari le-ai dat simbria,

                Nu te grăbi să o descui …

               Să-ţi mai dureze bucuria.

         2 În bloc nou, dar cu bulină:

     Stau la bloc şi nu mai tremur

     Din motive pur contrarii:

     Chiar de mor în vre-un cutremur,

    Cel puţin, rămân zidarii …

Premiul II: Nicolae Bunduri – Braşov

Ioan Fîrte – Baia Mare (ex – aequo)

Premiul III: Vasile Larco – Iaşi

Ion Diviza – Chişinău (ex – aequo)

Premiile la secţiunea parodie. Poezia „Trecut” de Gheorghe Pârja

Ce mai aştepţi?Când aşteptarea                      Ce mai aştepţi?Autobuzul?

E vizuina unei vulpi,                                         E o fantasmă ce o guşti

Ochiul viclean este cătarea                              Când un motor îţi cearcă-auzul,

Prin care vrei să o împuşti                               Şi-ţi vine, zău, să te împuşti!

 

Atâta. Ochiul stă la pândă,                               Atâta. Ochiul stă la pândă,

Ce lung e drumul între noi,                               Privind la drumul spre depou,

Deasupra luna e flămândă                                Acasă, lumea e flămândă

Jos, steaua a căzut în ploi                                 Şi tu, … în ploaie, … ca un bou.

 

Doar o fereastră ne mai ţine                              Doar o lumină ne mai ţine

Ţâţâna lumii devorate,                                       Iluzia că … poate-poate …

Ce mai aştepţi?Că nu mai vine                          Ce mai aştepţi?Că nu mai vine!

Triumful nopţii cu păcate.                                  La ora asta-s duse toate!

 

Rămâne simpla amintire                                    Mai pâlpâie, ca luminiţa,

În care părcă ne-am întors                                Speranţa de a vedea-n viraj,

Cu un caiet cu foi veline                                    Măcar o rablă, cu tăbliţă

La şcoala zilelor pe dos                                     Cu:”SE RETRAGE LA GARAJ”!

 

Un gând, o cupă, un miracol,                           Un gând („tu-i mama ei de viaţă”!)                      

Ori zborul păsării pieziş,                                 Privind la banii ce i-ai scos!

Când învăţam de la oracol                               Şi socoteşti precum la piaţă:

Cât e pădure, cât frunziş.                                 Cât cu taxiul, cât şi pe jos!

Parodie locul I: Laurenţiu Ghiţă – Bucureşti

Locul II: Daniel Bratu – Iaşi

Petru Ioan Gârda – Cluj Napoca (ex aequo)

Locul III: Grigore Marian Dobreanu – Târgu Jiu

Nicolae Bunduri – Braşov (ex aequo)

Gheorghe Bălăceanu – Iaşi (ex aequo)

A treia secţiune s-a adresat volumelor de umor. Iată şi premianţii:

Carte de enigmă – Mihai Haivas – Iaşi „Seminţe din … bostanul meu”

Eugen Pop – Cluj Napoca „Boeme beţive”

Carte de rondel – Mihai Sălcuţan – Buzău „Pseudomorfologie dionisiacă”

    Carte de sonet – Eugen Deutsch – Iaşi „Poemele pământului”

    Carte de fabule – Ioan Şiman – Baia Mare „Secţiuni în cotidian”

Carte de proză umoristică – Florin Alexandru – Făgăraş „Dozatorul de umor”

    Carte aniversară – Cenaclul umoriştilor sibieni „Nicolae Olahus”- „40” Sibiu Sub îngrijirea preşedintelui Cornel Ştefan Rodean.

   Antologie – Traian Brăteanu – Constanţa „Umor şi umorişti dobrogeni”

Premiul Opera Omnia – Efim Tarlapan – Cluj Napoca „Două florilegii unice”

Premiul CJCPCT Maramureş – Nistor Ioan Bud – Baia Mare „Înţepături potrivite pentru vicii altoite”

Premiul Cenaclului „Pupăza” – Dorel Lazăr – Aiud .

Premianţii au primit trofee în formă de pupăză (Cenaclul organizator purtând numele „Pupăza”), o puşculiţă lucrată din ceramică de Săcel, diplome şi câte o sticluţă cu „lapte de pupăză” care dacă o agitai făcea mărgele cât pentru două zgărdane. Juriul secţiunilor epigrame şi parodie a fost format din: Grigore Chitul, Alexandru Oltean – Bistriţa, Lucian Perţa – Vişeu de Sus. La secţiunea volume de umor juriul a fost format din: Bibl. Gavril Ciuban, prof. Valer Griga, Cristina Şimon, Ioan Ienci din Vişeu de Sus şi jurist Gheorghe Vasile Pop Vişeu de Jos.

Le-a fost greu juraţilor să decidă premianţii, deoarece numărul de participanţi a fost foarte mare: 79 la secţia epigrame din ţară şi din Republica Moldova; 47 la secţia parodie şi 31 la secţia volume.

George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România a avut cuvinte de laudă la adresa festivalului vişeuan spunând: „Ediţia a XIII-a găseşte această prestigioasă manifestare culturală înscrisă definitiv pe harta umorului românesc şi în calendarul întâlnirilor de gen organizate în anul epigramistic curent. Pentru aceasta se cuvine sincere mulţumiri organizatorilor şi anume: Primăriei oraşului Vişeu, primarului Vasile Coman, Centrului Cultural – Social, d-şoarei Anuţa Pop şi iniţiatorului acestui festival profesorul şi scriitorul Lucian Perţa”.

A urmat apoi într-un cadru feeric „La Cassa” discuţiile şi impresiile pe marginea festivalului, dar şi concursuri ad-hoc de epigrame, recitaluri umoristice, turniruri epigramatice. În acest context, invitaţii s-au bucurat de acordurile muzicii populare maramureşene. Întreaga asistenţă urându-i prin cântec poetului Gheorghe Pârja „La mulţi ani”, omagiind întreaga activitate şi vârsta frumoasă. An de an festivalul creşte în valoare, lucru remarcat şi apreciat de toţi cei prezenţi. Felicitări organizatorilor!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.