Florian Coldea, suspendat de la conducerea SRI după dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă

Florian Coldea, suspendat de la conducerea SRI după dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă

Directorul SRI Eduard Hellvig a decis punerea la dispoziţie a generalului Florian Coldea, atribuţiile sale urmând să fie preluate de şeful SRI. Decizia vine ca urmare a dezvăluirilor făcute în ultimele săptămâni de fostul deputat Sebastian Ghiţă despre relaţia cu prim-adjunctul SRI şi acţiunile acestuia din ultimii ani.

SRI a dat publicităţii o primă reacţie după dezvăluirile care îl vizează pe generalul Florian Coldea, făcute de Sebastian Ghiţă în ultimele săptămâni.
„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificări preliminare, directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii vor fi preluate de către Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig.

Sunt analizate toate circumstanţele prezentate public, precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea.

Precizăm că SRI a dezvoltat mecanisme interne de investigare a oricăror indicii cu privire la încălcări ale legii ori a cadrului normativ intern, pe baza unei metodologii şi proceduri validate în timp. Structuri interne specializate şi subordonate directorului instituţiei întreprind, ori de câte ori situaţia o impune, măsuri complexe de verificare a informaţiilor cu privire la posibile încălcări ale legii ori a ordinelor şi regulamentelor militare şi, ulterior, adoptă măsurile adecvate.

Instituţia noastră apreciază ca deosebit de important principiul legalităţii, care guvernează întreaga activitate a Serviciului, ca fiind o garanţie a respectării drepturilor omului şi a reputaţiei cadrelor instituţiei. Ne reafirmăm determinarea de a menţine standardele de profesionalism pe care sunt construite alianţele din care SRI face parte alături de servicii partenere din state cu tradiţie şi democraţii consolidate.

Reiterăm faptul că Serviciul Român de Informaţii îşi îndeplineşte misiunile cu bună credinţă, în interesul securităţii naţionale şi a cetăţenilor români”, se arată în comunicatul SRI.

În ultimele săptămâni, fostul deputat Sebastian Ghiţă, cercetat şi trimis în judecată în mai multe dosare de DNA, a făcut dezvăluiri explozive despre adjunctul şefului SRI, generalul Florian Coldea, cu care a avut o relaţie strânsă de prietenie şi pe care îl acuză că, împreună cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, dirijează mai multe acţiuni care contravin intereselor României. Acuzaţiile au fost făcute într-o serie de înregistrări video difuzate de România TV, în care Sebastian Ghiţă vorbea despre sistemul judiciar din România şi despre personaje cheie din justiţie, din SRI şi din mediul politic.

Miercuri seară, Sebastian Ghiţă a dezvăluit că a avut o legătura strânsă de prietenie cu generalul SRI Florian Coldea şi a prezentat dovezi privind vacanţe petrecute împreună în străinătate în anii trecuţi. Totodată, Ghiţă a arătat că „binomul” Coldea – Kovesi îl are „prizonier” pe preşedintele Klaus Iohannis, aflat sub ameninţarea unor dosare penale atât pe numele său, cât şi al soţiei sale, Carmen Iohannis.

Anterior, Sebastian Ghiţă dăduse publicităţii imagini din timpul unei întâlniri cu Coldea la vila familiei sale de la Cheia şi a dezvăluit că şeful operativ al SRI i-a ameninţat pe el şi pe fostul premier Victor Ponta cu arestări dacă vor fi continuate anumite proiecte.

„Ponta îşi dorea să continue proiectul Comarnic – Brasov, însa Coldea nu a fost de acord niciodată cu acest proiect. L-a ameninţat de faţă cu mine că îl va aresta şi pe el şi pe funcţionarii CNADNR care indrăznesc să avanseze cu acest proiect. Îl va aresta dacă va semna contractul. În februarie 2015 i-am reprosat lui Coldea ca blochează Romania si nu numai. Mi-a răspuns nervos că europenii vor autostrada Piteşti-Sibiu, pentru ca acolo e definit culoarul european, iar restul de bani trebuie să îi păstrăm pentru armament. Pe 17 februarie eu şi Ponta ne-am trezit cu un dosar„, a afirmat Sebastian Ghiţă.

„I-am spus că Piteşti Sibiu costă 7 miliarde, iar Comarnic-Braşov sub un miliard și o putem face în maxim 3 ani. Ce i-am spus atunci a confirmat acum câteva săptămâni guvernul Cioloş. Au spus că până în 2023 să îşi ia gândul de la o autostradă. Eu pot să le spun românilor cine a blocat construirea de autostrăzi peste Carpaţi. A fost ultima mea discuţie pe 1 februarie 2015. A plecat foarte supărat şi după două săptămâni atât fostul premier, Ponta cât şi eu ne-am trezit cu dosar”, a spus Ghiță.

Sebastian Ghiţă a fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de poliţiştii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI.

Sebastian Ghiţă este judecat pentru dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă, dar şi de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, procurorii acuzându-l că ar fi coordonat o adevărată reţea în judeţul Prahova, oferind o „bucăţică de putere” publică într-o zonă de interes în schimbul asigurării protecţiei.

În aceeaşi cauză sunt judecaţi şi Aurelian Mihăilă, procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data comiterii faptelor, Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, fostul şef IPJ Prahova, Viorel Dosaru şi fostul şef al DGA, Constantin Ispas.

sursa:romaniatv.net

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.