Florin Oancea noul primar al Devei implicat într-un scandal de proporții

Locuitorii Devei au votat, duminică, la alegerile parţiale pentru funcţia de primar, iar potrivit rezultatelor neoficiale, Florin Oancea, candidatul Partidului Naţional Liberal, a devenit primar. Pe locul al doilea a fost Petru Mărginean, canidat al PSD, iar locul trei în preferinţele devenilor a fost ocupat de medicul Marius Blendea.

Florin Oancea are 49 de ani şi s-a născut în Călan, potrivit Adevărul. Este absolvent al Institutului de Ştiinţe Economice (ISE) Cluj Napoca, secţia Finanţe – Bănci. A fost viceprimar al Devei între anii 2004 şi 2010, şi a mai candidat la alegerile din 2012 ca independent şi la cele din 2016, susţinut de ALDE.

Florin Oancea a fost implicat într-un scandal de proporții, după ce, în 2006, și-a trimis șoferul să dea, în locul său, un examen, în cadrul masteratului în administrație publică, susținut la centrul din Deva al Universității „Vasile Goldiș” din Arad. Ioan Ognean s-a prezentat la examen, a răspuns cu succes la întrebările privind “fenomenul corupției și modalități de combaterea acestuia” și a obținut nota 9. Oancea a primit și o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Europarlamentarul Cristian Preda comentează alegerea primarului Devei într-o postare pe Facebook:

„Observ că PNL e fericit că a câștigat primăria din Deva.
Viitorul edil-șef a devenit cunoscut în vremea în care era vice-primar și și-a trimis șoferul să susțină un examen în locul său, la un masterat organizat de Universitatea Vasile Goldiș.
A fost amendat cu 1000 de lei și exmatriculat, scriau gazetele vremii.
Acum a primit 42 la sută din voturi și va conduce un oraș.”, scrie Preda.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.