Fotbal: CS Minaur Baia Mare – Progresul Șomcuta Mare va avea loc sâmbătă, 13 noiembrie începând cu orele 14:00

Jandarmii maramureșeni vor fi la datorie pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării meciului de fotbal dintre echipele CS Minaur Baia MareProgresul Șomcuta Mare, care va avea loc sâmbătă, 13 noiembrie începând cu orele 14:00, pe stadionul ,,Viorel Mateianu’’ din Baia Mare.

De asemenea, jandarmii desfășoară acțiuni pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei COVID-19. Activitățile organizate sunt desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, pentru verificarea autenticității certificatelor verzi și legitimarea persoanelor pentru conformitate.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și interdicțiile impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARSCoV 2.  Jandarmii vor continua misiunile împreună cu alte structuri M.A.I. cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, care vizează informarea cetățenilor cu privire la prevederile legislative precum și verificarea respectării măsurilor restrictive adoptate în contextul epidemiologic actual.               

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.