Gabriel Zetea: În domeniul Politicilor macroeconomice, fiscalitate și buget, Guvernul Grindeanu a îndeplinit integral 17 măsuri, patru parțial, iar 40 de măsuri sunt neîndeplinite

Stadiul măsurilor propuse în programul de guvernare a fost prezentat de președintele social-democraților maramureșeni, Gabriel Zetea, în cadrul conferinței de presă desfășurată vineri, 16 iunie 2017, la sediul PSD din Baia Mare. Făcând referire la moțiunea de cenzură care va fi depusă în Parlament, luni, și care vizează retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu, președintele Gabriel Zetea a precizat că a fost o direcție bună a guvernării în aceste șase luni, dar nu este suficient. În opinia social-democraților, ritmul de implementare al măsurilor de guvernare nu este unul care să ofere încrederea că, dacă se va continua cu această echipă guvernamentală se va reuși implementarea programului propus de Partidul Social Democrat la alegerile locale din 2016, iar apoi la alegerile parlamentare. Au fost 393 de măsuri prevăzute pentru primul semestru al anului 2017, fiind îndeplinite integral 50 dintre ele, 107 au fost îndeplinite și realizate parțial, iar 236 sunt neîndeplinite.

”Este un raport extrem de elocvent care dovedește direcția bună pe care a avut-o Guvernul Grindeanu, dar și neajunsurile legate de activitatea echipei guvernamentale. Nu putem să mințim românii, nu putem să le spunem lucruri neadevărate. Deși acum ne este greu să ieșim în fața poporului pentru a spune că un guvern propus de Partidul Social-Democrat nu reușeste să facă lucrurile pe care noi ca partid le-am impus și pentru care am obținut voturile românilor este mai bine să luăm astăzi măsuri mai dure, pentru ca în viitor să ne fie mai bine. Ne dorim să avem în fruntea României un Guvern și mai bun, o echipă guvernamentală mai închegată, care să poată să coordoneze implementarea integrată a tuturor acestor măsuri”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Raportul privind stadiul realizării Programului de Guvernare pentru primul semestru al anului 2017 cuprinde 160 de pagini în care sunt prezentate, pe capitole distincte, domeniile în care era necesară implementarea măsurilor, câte dintre acestea au fost rezolvate și câte nu au fost abordate deloc. Primul capitol face referire la domeniul politicilor macroeconomice, fiscalitate și buget. Aici au fost îndeplinite integral 17 măsuri, au fost îndeplinite parțial patru măsuri, în timp ce 40 de măsuri sunt neîndeplinite. Astfel, s-a adoptat Legea salarizării unitare, a crescut cu 20% salariul mediu pentru cei din sectorul public, s-a aprobat neimpozitarea profitului în primii zece ani de activitate pentru  centrele de inovare, cercetare și dezvoltare, s-a eliminat CASS pentru pensionari și pentru veniturile independente, precum și eliminarea impozitului pe venit pentru pensiile mai mici de 2.000 de lei. Totodată, a fost eliminat impozitul pentru angajații sezonieri păstrați în câmpul muncii tot anul, au crescut cu 50% salariile actorilor și s-a stabilit deducerea abonamentelor medicale din baza impozitului pe venit, a fost eliminat plafonul de 5 salarii medii pentru baza de calcul CAS și CASS și au crescut cu 15% salariile din educație și sănătate. Alte măsuri îndeplinite fac referire la neimpozitarea tranzacțiilor imobiliare sub 450.000 de lei și acoperirea în întregime a costurilor pentru tratamentul Hepatitei C, eliminarea a 102 taxe nefiscale, impozit de 1% pentru microîntreprinderi și creșterea plafonului pentru încadrarea în această categorie la 500.000 de euro cifră de afaceri. Ultima măsură îndeplinită a fost creșterea la 1.450 de lei a veniturilor asistenților persoanelor cu handicap și preluarea acestor plăți în totalitate la bugetul de stat. Cele patru măsuri îndeplinite doar parțial fac referire la tichete de vacanță pentru toți salariații, implementarea directivei CE pentru impozitarea profiturilor multinaționalelor în țara în care sunt realizate, extinderea neimpozitării veniturilor pentru IT-iștii cu studii medii și înființarea Consiliului de Programare Economică.

Gabriel Zetea: Cred cu tărie că decizia CEx deși dură, este măsura corectă pentru a putea privi cu încredere spre 2018

Dintre cele 40 de măsuri neîndeplinite amintim Codul economic al României, reducerea TVA de la 20% la 18%, maxim 50 de taxe menținute la nivel național, informatizarea și interoperabilitatea instituțiilor care percep taxe, un singur formular pentru cei cu activități independente, formulare pe an pentru IMM-uri, îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru angajații statului, iar din partea firmelor să interacționeze cu statul doar cei cu răspundere economică financiară. Aceste măsuri ar fi trebuit să intre în vigoare în 2018, însă pentru ca acestea să poată fi implementate ar fi fost necesară pregătirea lor în primul semestru al anului 2017. Nu s-a rezolvat programul de diminuare a blocajului financiar în economie, creditele fără dobândă pentru tineri, impozitul de 0% pentru veniturile salariale sau activități independente mai mici de 2.000 de lei pe lună. Programul de Guvernare al PSD a stabilit ca măsuri de realizat în anul 2017 extinderea neimpozitării venitului pentru medici și cercetători, impozitul pe venit să fie de 10% de la 1 ianuarie 2018, iar contribuțiile să fie reduse la 35%, măsuri neîndeplinite. Totodată, Guvernul trebuia să gândească un plan de raționalizare a cheltuielilor publice, o măsură pentru plafonarea cheltuielilor cu bunuri și servicii, emiterea de titluri de stat pe termen mediu și lung pentru populație, precum și o listă neagră a firmelor care nu respectă contractele cu statul. Trei măsuri care aveau ca termen de implementare data de 1 martie 2017 și care se află în dezbaterea Parlamentului fac referire la cota de TVA de 0% pentru vânzarea de locuințe, pentru publicitate și pentru imputurile din agricultură. O altă măsură prevăzută pentru anul 2018 prevedea un buget minim de dezvoltare pentru administrațiile publice locale, dar și acordarea a 1.600 de lei pe an pentru fiecare copil al cărei familie are un venit sub 5.000 de lei/ lună.

Toate cele 40 de măsuri nerealizate în domeniul politicilor macroeconomice, fiscalitate și buget au fost prezentate în detaliu de liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea. Acesta a vorbit despre măsura care prevede reducerea la maximum 50 de taxe în România, în ideea în care, doar la Registrul Comerțului și ORC sunt în prezent peste 100 de taxe în vigoare. ”Atâta vreme cât două instituții au mai mult de 100 de taxe, nu mai vorbim de restul de sute de instituții care pierd vremea românilor pe drumuri inutile, așteptări la cozi interminabile și, când ajung în sfârșit la ghișeu, află că mai trebuie ceva plătit. Asta înseamnă timp pierdut, nervi, stres, zile de muncă pierdute. În momentul în care toate aceste taxe se elimină pe modelul statelor nordice și românii știu exact ce au de plătit, rămân mai mult în câmpul muncii și productivitatea crește. Este o măsură pe care dorim cu ardoare să o implementăm în România și care în acest moment nu se află în lucru.  Orice taxă în România, începând cu 1 decembrie 2018 ar trebui să poată fi plătită online, însă dacă la nivelul Guvernului nu am început discuțiile despre un sistem integrat, nu avem nicio șansă să reușim implementarea acestei măsuri. Trebuie să simplificăm birocrația care împiedică astăzi activitatea societăților comerciale. Totodată, ne dorim să oferim un mediu prietenos de muncă funcționarului public, pentru ca acesta, la rândul său, să aibă o bună relație cu cetățeanul care vine pentru rezolvarea unei probleme”, a arătat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea. Acesta a subliniat că toate aceste măsuri neîndeplinite au stat la baza deciziei Comitetului Executiv Național al PSD de a da un vot de neîncredere Guvernului Grindeanu și de a gândi o nouă echipă guvernamentală care să ducă mai departe aceste măsuri. ”Moțiunea de cenzură va trece și vom investi cu încredere un nou Guvern. Cred și susțin cu tărie că decizia Comitetului Executiv Național, deși dură, este măsura corectă pentru a putea privi spre 2018 mult mai încrezători”, a precizat liderul PSD Maramureș, care a subliniat faptul că toate ministerele au fost în aceste șase luni de zile într-o direcție bună, dar insuficientă.

 Biroul de presă al PSD Maramureș

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.