Gabriel Zetea: ”Nu s-a pus nicio presiune pe aleșii locali pentru a trece la PSD”

Liderul județean al PSD Maramureș sublinieză  faptul că, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 55, care dă posibilitatea aleșilor locali de a opta pentru un alt partid politic decât cel pe lista căruia au fost aleși, se dă posibilitatea ca, în termen de 45 de zile, cei care sunt nemulțumiți de conducerile pe care le au în prezent, să se transfere într-un alt partid.

”Se discută foarte mult despre ordonanța privind migrația aleșilor locali, iar reprezentanții PNL și PDL ne acuză de faptul că punem presiune pe primari. Total eronat, deoarece indiferent de cei care vor alege sau nu să vină către PSD, la nivelul Consiliului Județean am încercat să ajutăm fiecare comunitate din Maramureș, fără a ține cont de culoarea politică. În ceea ce privește alocarea fondurilor europene, nu acordăm bonificații discreționar, ci se merge pe sistemul primul venit, primul servit.

Bine-nțeles, dacă toată documentația depusă pentru finanțare este conformă cu cerințele Uniunii Europene”, a arătat liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea. Mai mult, în cadrul conferinței au fost prezentate primele trei transferuri politice către PSD Maramureș, fiind vorba despre Adrian Cosmin Bud, viceprimar în Băiuț și fost membru PP-DD, Augustin Buda, fost consilier PP-DD în aceeași localitate și viceprimarul din Vadu Izei, Ioan Pașca.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea, dar și deputatul de Baia Mare, Florin Tătaru, au dorit să amintească despre cel mai important act petrecut pe scena politică în ultima perioadă, respectiv desemnarea europarlamentarului Corina Crețu în funcția de comisar al Comisariatului pentru politici regionale. Prin obținerea acestei poziții, România are un rol important în cadrul Comisiei Europene. Totodată, s-a subliniat faptul că, în ultimii patru ani, această comisie atât de importantă a avut-o Polonia, țară care a înregistrat cea mai mare absorție de fonduri europene din ultima perioadă.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.