”Felicităm administrația publică din Tăuții Măgherăuș care reușește să transforme această sărbătoare într-un punct fix în calendarul județean. Avem, în Tăuții Măgherăuș, un primar serios, un primar care alături de edilii din Recea și Seini, aflați și ei pe scenă, știu să facă administrație și să folosească programele guvernamentale și cele finanțate din fonduri europene în folosul comunităților pe care le reprezintă. De aceea mă bucur să văd alături de primarul din Tăuții Măgherăuș, Anton Ardelean, primari din comunitățile înfrățite din Ungaria, Polonia, Slovacia, lucru care arată deschiderea pe care Maramureșul o are astăzi către Europa”, a precizat în discursul său, președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.