Gabriel Zetea (PSD): ”Băsescu nu înţelege cum s-au majorat pensiile românilor”

Liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD al Regiunii de Nord Vest arată că: ”Calculele prezentate de Traian Băsescu şi preluate de toate oficinele de propagandă sunt false, pentru că reclamă indexarea prevăzută de lege pentru 1 ianuarie 2018 şi pentru 1 ianuarie 2019, dar ignoră realitatea că PSD a făcut deja în avans, aceste indexări. Astfel, începând cu 1 iulie 2017, fiecare majorare a punctului de pensie, atât la 1 iulie 2017 cât și la 1 iulie 2018 a fost făcută în avans şi a depăşit valoarea pe care indexarea ar fi adus-o pensiilor la data de 1 ianuarie 2020”, a arătat vicepreședintele PSD al Regiunii de Nord-Vest, Gabriel Zetea.

Pentru corecta informare, reamintim faptul că Guvernul PSD a majorat punctul de pensie de la 1 ianuarie 2017, de la suma de 871,7 lei, la 917,5 lei. La data de 1 iulie 2017, PSD a majorat din nou, în avans, punctul de pensie prevăzut pentru anul 2018. Noua creștere înregistrată a fost de la 917,5 lei la 1.000 de lei. În situația în care nu s-ar fi operat această majoare la data de 1 iulie 2017, punctul de pensie ar fi fost majorat, la 1 ianuarie 2018, doar la suma de 970,7 lei.

Un an mai târziu, respectiv în 1 iulie 2018, PSD a majorat încă o dată punctul de pensie, în avans pentru anul 2019, creșterea fiind de la 1.000 de lei la 1.100 de lei. Dacă nu ar fi fost operată această majorare, punctul de pensie, ar fi crescut, conform legii, abia pe 1 ianuarie 2019, de la suma de 970,7 lei, dar ar fi ajuns numai la 1.045 lei. O nouă majorare realizată în avans va avea loc la 1 iulie 2019, când punctul de pensie va crește de la 1.100 de lei, cât este în prezent, la 1.265 de lei.

”În concluzie, pensionarii au beneficiat de deciziile guvernului PSD şi au primit pensii majorate peste cuantumul prevăzut de lege şi în anul 2017 şi în 2018, cu șase luni înainte de termenele prevăzute de legea invocată de Băsescu şi de propanganda noii securităţi. Lamentările lui Traian Băsescu, ale PNL şi ale propagandei ascund doar frustrarea celor care, atunci când au fost la guvernare, au tăiat pensiile şi salariile românilor”, arată liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

(P)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.