GAMING: FIFA 15

La 23 septembrie 2014 a fost lansat, pe teritoriul Nord American, jocul FIFA 15. Lansarea pentru Europa a avut loc două zile mai târziu. Titlul, dezvoltat de EA Canada și publicat de EA Sports, este disponibil pe platformele Windows, PlayStation 3 și 4, Xbox 360 și Xbox One, Nintedo 3DS, Wii. Varianta de Ultimate Team poate fi jucată și pe iOS, respectiv Android.

Pasionații de fotbal virtual au putut încerca jocul prin intermediul unei variante demo, lansată la 9 septembrie 2014.
Jocul include echipele complete din 35 de campionate, adică peste 600 de echipe, peste 16.000 jucători și 41 de stadioane. Chiar dacă Liga I nu face parte din joc, gamerii români vor putea juca cu echipa națională a României.

În premieră pentru franciza FIFA, jocul din 2015 este capabil să evidențieze emoțiile trăite de jucători pe teren, oferindu-le fanilor șansa de a lua contact cu atitudinea și personalitatea celor mai buni fotbaliști. Mai exact, prin intermediul caracteristicii ”Inteligență emoțională”, inclusă în motorul grafic Ignite, jucătorii recunosc situațiile care impun un răspuns emoțional și reacționează natural, în funcție de intensitatea faultului, de deciziile arbitrului, la tackling-urile adversarilor, la ocaziile ratate, la goluri și la alte momente cheie din timpul meciului. Sunt simulate pe 600 de reacții emoționale care pot fi întâlnite pe parcursul unui meci.

Inteligența artificială este sporită și datorită caracteristicii ”Tactici de echipă”, care face ca echipele să fie conștiente de evoluția meciului și să își modifice tactica de joc. Spre exemplu, dacă echipa adversă conduce la un gol diferență spre sfârșitul meciului, poate decide să protejeze mingea la colțul terenului în așteptarea fluierului de final. La cealaltă extremă, adversarii își asumă riscuri atunci când sunt pe punctul de a pierde meciul.

Cei de la EA Canada nu au uitat să îmbunătățească nici tehnicile de driblare, folosind programul ”Aleargă, atinge, driblează”. Acesta le permite jucătorilor să controleze mai bine balonul în timpul alergării și în situațiile în care au puțin spațiu de manevră, oferindu-le un plus de personalitate celor mai buni jucători din lume. Deposedarea adversarului în FIFA 15 este mai realistă în comparație cu precedentele titluri ale seriei, acum fundașii reușind să păstreze balonul în apropierea lor după ce au reușit o deposedare. Tragerile de tricou sau intrările umăr la umăr sunt acum mai vizibile, grație tehnologiei îmbunătățite. În plus, fiecare dribling, fiecare atingere a balonului, fiecare pasă, șut și deviere sunt influențate de mișcarea mingii, care la rândul ei prinde traiectorii și efecte diferite.

Atenția la detalii a mers până la modelarea gazonului în funcție de mișcările jucătorilor. Intrările prin alunecare și urmele lăsate de crampoane rămân vizibile pe suprafața de joc, iar cei care joacă pe ploaie pot observa noroiul de pe gazon.

Atmosfera meciului este asigurată de ceea ce EA Canada numește ”Prezentarea dinamică a meciului”. Astfel, publicul are atitudini specifice, cântecele de galerie și modul în care își încurajează favoriții fiind diferite în funcție de club, ligă, țară sau continent. Reacțiile de pe banca de rezerve, sărbătorirea golului și comentariul contextual au menirea de a-i ține pe gameri conectați la atmosfera jocului pe toată durata meciului.

Tot în premieră, FIFA 15 le permite gamerilor să împrumute jucători de la alte echipe, pe termen limitat, dar și să își creeze propria echipă de vis, cu fotbaliștii pe care îi consideră cei mai buni din lume. Printre aceștia, se numără legende precum Roberto Carlos, Hristo Stoichkov, Franz Beckenbauer și Peter Schmeichel. Pe coperta jocului se află același Lionel Messi, simbolul jocurilor FIFA începând cu FIFA 13, când l-a înlocuit pe Wayne Rooney.

Seria de jocuri video FIFA a apărut în 1993. Deși existau deja jocuri de fotbal virtual, precum Sensible Soccer, Kick Off sau Match Day, franciza FIFA s-a remarcat prin faptul că a fost, încă de la început, singura licențiată de Federația Internațională de Fotbal Asociație. Acest lucru i-a permis să includă, în exclusivitate, echipe sau chiar campionate întregi, precum Bundesliga, Premier League sau Serie A. Pe lângă seria principală de jocuri FIFA, cei de la EA Sports au publicat și jocuri dedicate unor evenimente și competiții ieșite din comun, precum Cupa Mondială, Cupa Europeană sau Liga Campionilor Europeni.

Unul dintre cele mai de succes episoade ale seriei a fost FIFA 12, distribuit în 51 de țări și care cuprinde meniuri și comentarii în 18 limbi. A fost achiziționat în peste 100 de milioane de copii, devenind cel mai bine vândut joc de simulare sportivă din lume și unul dintre cele mai bine vândute jocuri video pe plan internațional. În plus, FIFA 12 deține recordul de ”cel mai rapid vândut joc sportiv”, cu peste 3,2 milioane de unități vândute în prima săptămână de la lansare, fapt ce a generat un venit de 186 de milioane de dolari.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.