Gheorghe Stan, primarul din Săpânța susține lista PSD la alegerile europarlamentare

Gheorghe Stan, primarul din Săpânța susține lista PSD la alegerile europarlamentare

Un nou edil din județul Maramureș și-      a anunțat susținerea pentru lista social-democraților la alegerile europarlamentare de duminică, 26 mai 2019. Este vorba despre primarul comunei Săpânța, Gheorghe Stan, care a precizat că întotdeauna a avut o afinitate pentru doctrinele social-democrate, iar ajutorul primit de la Guvernul PSD – ALDE pentru comunitatea pe care o păstorește a fost unul substanțial. Săpânța este una dintre comunitățile maramureșene recunoscute la nivel național și internațional prin celebrul Cimitir Vesel, iar săpânțenii sunt oameni cu credință și cu bun simț, care mereu au știut să mulțumească celor care le-au oferit suport.

Gheorghe Stana a fost primit la sediul PSD Maramureș din Baia Mare de către liderul județean al social-democraților, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD al Regiunii de Nord-Vest, care i-a avut alături pe senatorul Liviu Marian Pop și deputatul Călin Matei, dar și pe președintele PNȚCD Maramureș, Ioan Doru Dăncuș.

”Am pornit de azi pe un nou drum, un drum pe care administrația județeană merge cu încredere alături de administrația locală din Săpânța. Și consider că, în primul rând avem o compatibilitate între oameni, eu ca președinte al PSD Maramureș, iar primarul Gheorghe Stan ca reprezentant al unei administrații locale performante și extrem de harnice. Îi urez bun venit în sediul PSD Maramureș primarului de Săpânța, Gheorghe Stan și mă bucur că formațiunea noastră politică primește susținerea unui primar devotat și destoinic, un primar pe care Partidul Social-Democrat îl va ajuta de fiecare dată. Ne dorim cu toții ca Săpânța să aibă ajutorul necesar pentru toate proiectele importante și ne dorim să se dezvolte ca una dintre principalele comunități ale județului Maramureș”, a declarat liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Primarul Gheorghe Stan, edilul comunei Săpânța s-a arătat încântat să susțină doctrinele social-democrate și a dat asigurări că atât el, personal, cât și comunitatea pe care o reprezintă vor susține, la alegerile de duminică, 26 mai 2019, lista propusă de PSD la alegerile europarlamentare. Potrivit primarului Gheorghe Stan, săpânțenii vor susține unicul candidat din Maramureș cu șanse reale de a accede în Parlamentul European, pe Crina Chilat, candidatul PSD.

”Mă bucur să am parteneri corecți și implicați, alături de care voi reuși să implementez toate proiectele de care comuna Săpânța are nevoie. Totodată, mă bucur că am fost primit cu atâta căldură de prietenii mei, la sediul PSD Maramureș și sunt convins că, împreună, vom face tot ce este necesar pentru ca Săpânța să simtă dezvoltarea economică susținută consecvent de Guvernul PSD-ALDE”, a conchis edilul din Săpânța, Gheorghe Stan.

realizat la comanda PSD.CMF:41190008

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.