Gheorghe Tînc a fost reales președinte al PSD Mireșu Mare

PSD Maramureș se află în plin proces de alegeri interne, având loc Adunări Generale în fiecare comunitate a județului și în fiecare structură politică: seniori, tineret, femei, pensionari.

În acest calendar stabilit în cadrul organizației social-democrate, membrii și susținătorii PSD Mireșu Mare și-au ales noua conducere locală. Astfel, viceprimarul comunei, Gheorghe Tînc a fost reales președinte al PSD Mireșu Mare, alături de o echipă care cuprinde cei mai gospodari oameni din comunitate, în frunte cu primarul Ioan Mătieș. La Conferința de Alegeri din Mireșu Mare la care au participat 140 de delegați a fost prezent și președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, dar și consilierii județeni PSD, Florica Roman și Liliana Moga.

Primarul Ioan Mătieș, unul dintre vicepreședinții PSD Mireșu Mare a declarat că este pregătit pentru bătălia alegerilor locale, însă până la momentul demarării campaniei electorale are îndatoriri administrative de care se va achita cu la fel de mult profesionalism ca și până acum. ”Continuăm să muncim pentru Mireșu Mare și pentru locuitorii din comunitatea noastră. Aceasta a fost, este și va fi mereu prima noastră prioritate”, a arătat primarul PSD, Ioan Mătieș.

Și viceprimarul Ioan Tînc, care a fost reales în funcția de preșdinte PSD Mireșu Mare, a dorit să sublinieze buna colaborare care există la nivelul Primăriei și Consiliului Local Mireșu Mare. ”Lucrăm pentru oameni și gândim proiecte pentru oameni. Sunt mândru de fiecare membru al comunității din Mireșu Mare, sunt mândru de toți colegii prezenți la Conferința de Alegeri a Organizației PSD Mireșu Mare și le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut și ne susțin în continuare. Mulțumiri speciale aduc liderului județean al social-democraților, Gabriel Zetea, care a fost și acum alături de noi, dar și doamnelor consilier județean, Liliana Moga și Florica Roman, care au fost prezente la acest moment important pentru PSD Mireșu Mare”, a declarat Gheorghe Tînc, viceprimarul comunei și președintele organizației locale PSD.

Liderul social-democraților maramureșeni, Gabriel Zetea, vicepreședintele PSD al Regiunii de Nord-Vest și președinte al Consiliului Județean Maramureș a declarat că administrația social-democrată din Mireșu Mare are realizări importante în ultimii patru ani, în ultimul mandat. ”Finanțările atrase pentru îmbunătățirea calității vieții în cadrul comunității locale depășesc 50 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că am reușit să aducem aici bani europeni sau guvernamentali într-un cuantum de 10 ori mai mare decât bugetul anual al Primăriei Mireșu Mare. Altfel spus, bugetul anual al Primăriei nu depășește trei milioane de lei, din care doar jumătate reprezintă taxe și impozite locale. Investițiile în canalizare, aducțiuni de apă sau gaz, școli sau grădinițe au presupus un efort constant el echipei executivului din Primăria Mireșu Mare, -primar și viceprimar-, dar și un curaj extraordinar. Niciodată în Mireșu Mare nu a existat o perioadă în care investițiile să fi explodat la fel de mult ca în ultimii patru ani. Avem realizări care ne permit să mergem cu capul sus în alegerile locale din acest an și vom putea să cerem votul comunității din Mireșu Mare pentru continuitate. Vom susține candidatura primarului Ioan Mătieș pentru Primăria Mireșu Mare, pentru că merită! Vom susține lista candidaților PSD la Consiliul Local și realegerea lui Gheorghe Tînc ca viceprimar, pentru că merită! Felicitări tuturor colegilor din Mireșu Mare!”, a precizat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.