HCM Baia Mare a câştigat la Târgovişte , Cupa României la handbal feminin, după ce a învins în finală formaţia HCM Roman, cu scorul de 23-21 (11-08)
HCM Baia Mare a început tare partida, conducând cu 5-0 în minutul 17! HCM Roman s-a pornit mai greu, dar a revenit în ultimele 15 minute. Primul gol a fost marcat de Horobeţ, după ce Romanul ratase 10 aruncări la poartă. Jucătoarea primei reprize a fost Paula Ungureanu, care a avut 14 intervenţii!
La pauza HCM Baia Mare a avut avantaj de trei goluri în finala Cupei Românei cu HCM Roman după primele 30 de minute, scor 11-8.
In repriza a doua echipa pregătită de Costică Buceschi a avut permanent controlul partidei, adversara reuşind să strângă rezultatul în final. Momentul psihologic s-a consumat în minutul 56, când Horobeţ a ratat ocazia de a înscrie la 18-21 într-o situaţie de superioritate numerică. Cele două echipe şi-au disputat cu ardoare trofeul, motiv pentru care s-au acordat şi 18 eliminări. Paula Ungureanu a fost desemnată jucătoarea partidei. „Ne bucurăm pentru ce am realizat la Târgovişte, dar rămânem concentrate pe campionat”, a declarat imediat după joc Ungureanu.