HCM Baia Mare a intrat în vacanţă până în 7 decembrie

După meciul dintre HCM Baia Mare şi Metz Handball din Liga Campionilor, echipa lui Buceschi şi Kovacs a intrat în vacanţă până în 7 decembrie. Luni, 8 decembrie, echipa se va reuni, urmând să aibă program de antrenamente până în 19 decembrie, dată de la care va urma vacanţa de Crăciun. Campioana României se va reuni în 26 decembrie, dată la care va începe un minicantonament până în 30 decembrie. Vor urma câteva zile libere de anul nou, pentru ca HCM Baia Mare să se reunească în 2 ianuarie. În 3 şi 4 ianuarie, băimărencele vor evolua în cadrul unui turneu în Cluj, alături de echipele din Braşov, Zalău şi Cluj.

Revenind, însă, în prezent, să spunem că doar jucătoarele care nu au fost convocate la naţionalele ţărilor de unde provin beneficiază de această vacanţă. La naţionala României au fost convocate Paula Ungureanu, Valentina Ardean Elisei şi Adriana Nechita. Davydenko şi Makeeva merg la naţionala Rusiei, Herrem la cea a Norvegiei. Toate aceste reprezentative vor evolua la Campionatul European care va avea loc în decembrie în Ungaria şi Croaţia.

Au venit convocari şi pentru braziliencele Arenhart şi Do Nascimento, precum şi pentru Gjeorgjievska (Macedonia) şi Lobach (Ucraina), care au şi ele acţiuni cu naţionalele ţărilor lor.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.