HCM Baia Mare joacă mâine la Râmnicu Vâlcea

În a opta etapă din Liga Naţională, HCM Baia Mare va întâlni mâine, de la ora 18.00, la Râmnicu Vâlcea, HCM-ul din localitate. „Cu siguranţă ne aşteaptă un joc greu şi acolo pentru că toate echipele evoluează cu ambiţie împotriva noastră”, a avertizat Laura Oltean.

Campioanele abordează partida de mâine după o victorie la scor repurtată în detrimentul celor de la Roman: 26-15. Handbalistele din Râmnicu Vâlcea, în schimb, au înregistrat o înfrângere la scor în etapa anterioară, la Corona Braşov: 22-40. Echipa din Baia Mare a adunat 18 puncte cu care ocupă locul 3 în clasament, în timp ce gruparea din Râmnicu Vâlcea are cu 10 puncte mai puţin şi este pe locul 9.

„HCM Râmnicu Vâlcea are un antrenor foarte bun, pe domnul Muşi, care ştie să-şi motiveze echipa. Râmnicu Vâlcea va încerca să joace la un nivel cât mai înalt, publicul de acolo este cunoscător de handbal pentru că a avut ocazia să vadă numai handbal de calitate”, a fost de părere antrenorul Costică Buceschi.

HCM Baia Mare a plecat spre Râmnicu Vâlcea în această dimineaţă, în formula cu care campioana a întâlnit HCM Roman în etapa anterioară. Meciul (care va începe mâine la ora 18.00) va fi arbitrat de Marius Brebu şi Bogdan Ciobea (Argeş).

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.