HCM Baia Mare, regina handbalului românesc! Baia Mare – Campioana României!

Băimărencele au învins duminică, 25 mai, pe teren propriu, Corona Braşov cu 38 la 33, obţinând astfel şi primul titlu naţional din istorie. HCM Baia Mare a devenit, matematic, Campioana României la handbal feminin, fetele fiind sărbătorite la finalul partidei împreună cu aproximativ 3.000 de suporteri care le-au fost şi de această dată alături. Băimărencele au primit medaliile de

aur din partea Narcisei Lecuşanu, vicepreşedinte FRH, dar şi tricouri cu însemne tricolore şi buchete de flori din partea primarului Cătălin Cherecheş. Atmosfera a fost de mare sărbătoare, fiind desfăcute şampanii, sub lumina artificiilor şi în uralele frenetice ale suporterilor.

Primarul Cătălin Cherecheş: „Prima oară trebuie să te visezi campion, după aceea trebuie să munceşti pentru asta şi apoi chiar devii”
Pentru performanţa din 25 mai 2014, când Baia Mare a devenit Campioana României la handbal feminin, trebuie aduse mulţumiri mai ales băimărenilor, pentru sprijinul echipei şi jucătoarelor pentru modul în care au luptat şi maniera în care au înţeles că succesul necesita sacrificii, considera primarul Cătălin Cherecheş, omul căruia i se datorează în mare parte succesul echipei.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„Fericirea extremă pe care o simt acum nu poate fi descrisă cu uşurinţă în cuvinte. Nu a fost uşor, poate uneori a fost chiar greu, dar în aceste momente de sărbătoare trebuie să ne gândim la ce ne aşteaptă în viitor, pentru că greul abia acum începe. Avem planuri mari, vrem să producem surprize şi la nivel european, astfel că deja trebuie să ne regrupăm şi să ne punem la treabă. Acest moment de sărbătoare este însă cel mai potrivit pentru a ne întoarce cu recunoştinţă şi mulţumire spre băimăreni, cetăţenii municipiului Baia Mare care au finanţat practic această performanţă. Fără aportul financiar al comunităţii, această performanţă nu putea fi atinsă. Apoi trebuie să le mulţumim jucătoarelor pentru cât de frumos au evoluat în acest sezon şi au înţeles că este nevoie de multă muncă, determinare şi seriozitate pentru a obţine, în premieră, primul titlu naţional la handbal feminin din istoria clubului, a municipiului Baia Mare. Şi acesta este practic primul pas. Felicitări tuturor, conducerii, antrenorului, fetelor, băimărenilor, frumoşilor suporteri care au fost alături de noi!”.
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.