IMAGINI INCENDIU CLUB BAMBOO. Oamenii fac mărturii cutremurătoare: Toată lumea s-a călcat în picioare. Am crezut că e un atentat ceva! VIDEO+FOTO

IMAGINI INCENDIU CLUB BAMBOO. Oamenii fac mărturii cutremurătoare: Toată lumea s-a călcat în picioare. Am crezut că e un atentat ceva! VIDEO+FOTO

Un incendiu puternic s-a produs, sâmbătă dimineaţă, la Clubul Bamboo din Capitală, peste 30 de persoane fiind transportate la spital. În urma incendiului, care nu a fost stins, clubul s-a prăbuşit. Declaraţiile celor care au fost în club sunt absolut şocante. Dintr-o dată localul a fost invadat de fum şi s-au călcat în picioare pentru a ieşi afară. Cei care se aflau în partea din spate a clubului s-au căţărat pe zidurile localului, au rupt gardul şi chiar s-au aruncat în pisicină ca să scape.

 ISU informează că 38 de persoane au ajuns la spital în urma incendiului de la clubul Bamboo, dintre care 21 de victime transportate de SMURD și SABIF, restul cu mijloace proprii. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică – 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital, informează ISU București.

„Totul era super ok, dansam. Deodată s-a făcut panică. Am auzit doar atât să ieşim toată lumea afară. Am crezut că e un atentat ceva. Am văzut fum de sus, am ieşit cu toţii, toată lumea s-a călcat în picioare. Pe partea noastră, la locul de fumat, am ieşit toţi. La recepţie acolo erau super mult fum. Nu ştiu dacă s-a ieşit chiar atât de uşor. Am ieşit în curte, am stat blocaţi vreo două ore până ne-au scos afară. Lumea s-a aruncat prin piscină, au sărit gardul, au sărit zidurile. Au rupt tot ce se putea rupe ca să poată să se caţere pe zid. Pur şi simplu clubul ardea complet”, a spus o fata care a fost in club.
„Nu ştiu a luat foc. Nu am telefon, haine, nimic, nimic. Nu ştiu nimic. A luat foc, toată lumea s-a îmbulzit spre ieşire. Eram o gaşcă mare pe terasă am apucat toţi să ieşim. S-a spus că de la dansatoare de pe scenă a pornit focul”, a povestit o alta fata.

„Iubitul meu era în club. Mi-a spus că din spate au izbucnit nişte scântei, fum şi când s-au deschis uşile a luat foc. Mi-a zis că nu crede că au ieşit toţi. A mai ajutat câţiva prieteni… am mai sunat şi eu câţiva, sunt cât de cât ok. Au ieşit şi prin spate, s-au aruncat într-un lac sau într-o piscină, nu ştiu pe unde”, a povestit o alta tanara.

„Deodată a luat foc. Nu ştim de la ce. Dintr-o dată s-a umplut cu fum, toată lumea a ieşit pe uşa de incendiu din spate. S-au deschis repede uşile de evacuare şi au ieşit toţi afară. I-am scos pe toţi de două ore suntem afară”, a povestit un client.

Adriana Nicoleta, care a fost vineri seara în club, a spus: „Am ieşit printre primii şi mirosea a instalaţii electrice încinse. De câteva minute nu mai funcţiona aerul condiţionat. Nu a luat foc de la ţigări”, a scris pe Facebook Adriana Nicoleta, care a fost vineri seara în club.

O altă tânără spune că s-a fumat toată noaptea în club. „Se fumat palmat, în ciuda insistenţelor ospătarilor care le făceau observaţie clienţilor. Nu am auzit artificii”, a spus ea.

La momentul incendiului, în club erau câteva sute de persoane.

Clubul Bamboo a mai ars din temelii şi în iunie 2005, iar atunci patronul Joshua Castellani spunea că „singurul vinovat este natura”. Cătălin Botezatu, acţionar, acuza faptul că focul a fost pus intenţionat.

Din 2005, de când a ars în întregime, clubul a trecut prin multe schimbări, „dezvoltându-se şi devenind un deschizător de drumuri în moda cluburilor de noapte în Bucureşti”, scriu reprezentanţii localului.

Situat pe malul Lacului Tei, clubul a fost distrus complet de flăcări prima dată în 2005, în urma unui incendiu izbucnit pe terasa din lemn a discotecii. Atunci, în mai puţin de o oră, clubul a fost distrus. Avea o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi, fiind format din două clădiri, cu o investiţie de 5 milioane de euro. El aparţine italianului Joshua Castellani, un bun prieten al designerului Cătălin Botezatu.

„Bamboo Club a fost fondat în 2002 şi a devenit în scurt timp unul dintre cele mai cunoscute cluburi de noapte din Sud-Estul Europei, graţie unei capacităţi uimitoare şi unui stil unic. Construit să impresioneze prin decor, muzică, dansatori, show-uri. Artişti internaţionali cunoscuţi care au urcat pe scena clubului Bamboo au stabilit un standard între cluburile de noapte din Bucureşti, la nivel înalt”, este prezentarea clubului pe pagina de Facebook.

În 2010, a fost construită o nouă scenă spectaculoasă, de către echipa care a ridicat scena pentru Cirque du Soleil şi Moulin Rouge.

Clubul avea o suprafaţă de 10.000 metri pătraţi, iar scena era înconjurată de scaune pentru VIP-uri, în timp ce DJ-ul îşi desfăşura activitatea în jurul scenei. Arhitectura extravagantă, decorul sofisticat şi stilul original au definit clubul Bamboo.

În urma incendiului, clubul a fost distrus în totalitate.

Avocaţii administratorilor clubului Bamboo susţin că acesta avea toate documentele necesare funcţionării, conform normelor legale, că au fost respectate toate reglementările privind căile de acces şi de evacuare şi că toate dotările în caz de incendiu au fost funcţionale.

sursa:romaniatv.net

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.