În 26 mai, vrem să ne legitimăm prin vot democratic

PRO  ROMÂNIA înseamnă acțiune pentru un proiect în favoarea românilor și folosirea ideilor celor care au ceva de spus! Proiectele noastre se adresează tuturor celor care cred în dezvoltare socială și economică stabilă și predictibilă. În toată Europa, mișcările de stânga au pierdut pentru că nu s-au adaptat la schimbările tehnologice și sociale, iar dreapta pierde în fața extremiștilor pentru că luptă pe terenul populismului și al demagogiei. Noi vom fi radicali în promovarea dezvoltării României. Acest lucru nu se poate face nici cu populism, nici cu incompetență sau opoziție oarbă.

Nu vrem la guvernare înainte de legitimarea printr-un vot democratic. Dar prin prezența și activitatea noastră vom forța partidele clasice fie să sprijine proiectele noastre de dezvoltare, fie să se ducă în mod rapid spre zona extremă a electoratului captiv. Suntem constienți că există, și în politică la fel ca la fotbal, galerii de oameni care trăiesc doar pentru credința oarbă în propria echipă și pentru ura față de adversari. Însă cei mai mulți își doresc proiecte care să asigure stabilitate și predictibilitate în dezvoltare.

PRO  ROMÂNIA înseamnă acțiune pentru un proiect în favoarea românilor și folosirea ideilor celor care au ceva de spus!

În 26 mai, să fim Pro România!

În 26 mai, să fim Pro Europa!

Pro România, poziția 3 pe buletinele de vot!

 Viorica MARINCAȘ,

coordonator Pro România Maramureș

realizat la comanda Pro România.CMF: 41190009

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.