Încă un șofer fără permis. Unde a fost întâlnit de oamenii legii bărbatul ce emana halena alcoolică?

Ieri, 24 februarie, la ora 14.05, polițiștii Postului de Poliție Comunal Săcel au oprit pentru control un autoturism care se deplasa  pe D.J. 186, dinspre Săliștea de Sus înspre Moisei.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 43 de ani din Săcel, care se afla singur în autoturism.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest indicând valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.