INCREDIBIL Un oraș a rămas fără șoferi de ambulanță: 13 au fost prinși când FURAU combustibil

INCREDIBIL Un oraș a rămas fără șoferi de ambulanță: 13 au fost prinși când FURAU combustibil

Mai mulţi ambulanţieri de la Serviciul de Ambulanţă Corabia, care şi-ar fi însuşit combustibil din cota alocată lunar autospecialelor, sunt cercetaţi pentru delapidare, fals şi uz de fals, iar faţă de 13 dintre aceştia a fost luată măsura controlului judiciar şi le-a fost interzis să-şi exercite profesia timp de 60 de zile, a anunţat marţi seara, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.

În cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia a pus în mişcare acţiunea penală faţă de 15 dintre angajaţii Serviciului de Ambulanţă Corabia. Aceştia ar fi sustras combustibil din autospeciale, scrie agerpres.ro.

„La data de 03.12.2018 prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia a pus în mişcare acţiunea penală faţă de un număr de 15 inculpaţi , ambulanţieri în cadrul Serviciului de Ambulanţă Corabia, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi uz de fals. La data de 4.12.2018 s-a luat măsura controlului judiciar faţă de 13 inculpaţi, fiindu-le interzisă exercitarea profesiei pe o perioadă de 60 de zile”, a precizat reprezentantul IPJ Olt.

Poliţiştii din Olt au efectuat în luna august, în acest dosar, percheziţii la angajaţi ai Ambulanţei Corabia, bănuiţi că şi-ar fi însuşit fără drept combustibil din cota alocată lunar autospecialelor unităţii. Persoanele bănuite, în perioada 2015-2018, şi-ar fi însuşit, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare, prejudiciind astfel bugetul instituţiei, au precizat anchetatorii, în luna august.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.