Informații despre starea lui Michael Schumacher.

Fostul mare campion de Formula 1, Michael Schumacher, a suferit un accident la schi în urmă cu patru ani care l-a lăsat în comă, iar informațiile despre starea lui de sănătate aproape că nu au existat.

Bineînțeles, zvonuri au apărut tot timpul, unele pozitive, altele dramatice, care anunțatu sfârșitul iminent al singurului septuplu campion mondial din Formula 1. Fostul pilot Ferrari și bun amic cu Schumi, italianul Luca Badoer a discutat cu jurnaliștii din țara sa despre lipsa de comunicare a familiei Schumacher:

„Soția lui Michael a decis asta. Tot ce a apărut în mod oficial despre el a fost aprobat de către Corina. Nu vă voi oferi prea multe amănunte despre el. Nu e normal. Din păcate pentru voi, jurnaliștii, este hotărârea Corinei și am de gând să o respect”, a precizat fostul pilot de Formula 1, citat de B1.ro.

În 2006, în urma unui sondaj efectuat de FIA, Michael Schumacher a fost votat de către fanii Formulei 1 drept cel mai popular pilot care a evoluat vreodată în acest sport.

Sursa: evz.ro

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.