Internetul pentru meseriași – cum să atragi clienți online

Să fii zugrav, să montezi parchet, faianță, gresie, uși, să te ocupi cu partea de instalații sanitare – iată meserii destul de accesibile din punct de vedere educațional, însă foarte bine plătite. Este de muncă în oricare dintre acestea, însă dacă ești meseriaș bun sigur vei obține venituri importante din această activitate. Sectorul construcțiilor merge foarte bine în România și mai nou muncitorii din domeniu chiar se bucură de unele facilități fiscale în cadrul companiilor la care lucrează. Se înregistrează deficit de personal calificat tocmai pentră că foarte mulți meseriași buni iau calea muncii în străinătate, acolo unde se pot angaja ușor (în mare, nu este nevoie să cunoască limbi străine mai deloc). Cei rămași în țară își pot găsi rapid un job sau pot lucra pe cont propriu, ca freelancer, de preferat sub o formă fiscală precum PFA, II sau IF, dacă se lucreză în echipă în familie.

Varianta lucrului pe cont propriu este ideală pentru mulți – ești propriul tău șef, alegi lucrările, muncești flexibil. Dacă activezi într-o zonă turistică, ai parte de extra solicitări sezoniere și imediat ce îți formezi o clientelă fidelă, lucrurile merg bine. Totuși, oamenii au nevoie de astfel de meseriași la un interval mare de timp (cine și-a montat parchet, mulți ani nu va mai avea nevoie). Astfel, ai mare nevoie de un număr mare de clienți, să ajungi mereu la noi oameni dornici de a te contracta pentru lucrări.

Cum să atragi clienți, dincolo de recomandările de la persoană la persoană? Folosește mediul online! Și nu doar Facebook, Instagram și YouTube (deși aici te vor ajuta fotografiile și filmările ce se distribuie ușor), ci alege să îți construiești un website personal. O poți face în nume propriu sau în numele unei echipe de parteneri cu care lucrezi. Eventual poți chiar asocia un brand echipei tale. Cu cât ai un portofoliu mai larg și prezinți mai bine munca ta spre nivelul premium, cu atât poți ajunge să ai clienți mai pretențioși (inclusiv din mediul de business, chiar corporate) și implicit să soliciți prețuri mai mari pentru lucrări.

Un website propriu nu este deloc complicat de lansat. Alege gazduire web cu WordPress preinstalat  și ai totul la cheie. Apoi, personalizează site-ul pe cont propriu sau roagă pe cineva să o facă. Dacă nu ai prieteni pricepuți în domeniul digital, poți contracta o firmă de webdesign și programare, la un cost foarte mic. Adaugă texte și cât mai multe fotografii originale și conectează website-ul la conturile de pe rețelele de socializare. Ai grijă ca totul să arate și să funcționeze bine, pentru a impresiona clienții. Include date de contact și… așteaptă să fii contactat. Pentru a accelera lucrurile, apelează la forme de promovare online: pe de o parte publicitate plătită pe Google și Facebook, pe de altă parte optimizare pentru motoarele de căutare (prin SEO, ai efecte pe termen lung).

Folosind tehnologia modernă, vei găsi rapid clienți. Ai toate șansele să ajungi rapid la nivelul în care nu te mai promovezi deloc plătit și totuși ești permanent găsit de potențiali clienți. Aceasta este situația ideală pentru un meseriaș, căci își poate selecta clienții pentru a fi cât mai mulțumit de tipul de muncă prestată și de colaborările acceptate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.