File de istorie sentimentală – Mareșalul Antonescu, cel mai trădat erou român

Antonescu-I.-maresalulPentru că se apropie începutul lui iunie, e bine să ne reamintim că avem o datorie morală, creștinească, națională și patriotică de a nu-l uita pe singurul Mareșal activ pe care l-a avut România, Ion Antonescu, născut în 2 iunie 1882 la Pitești și împușcat la 1 iunie 1946 de comuniștii români. Acest simbol de patriotism și loialitate față de poporul care l-a născut este și astăzi trădat poate pentru a patrusprezecea oară, de către niște conducători nevolnici, nemernici și antinaționali, cățărați la cârma țării prin interesele unor cercuri de putere din afară. Există în istorie oameni destinați să conducă vremelnic destinele unor popoare. De capacitatea, corectitudinea și verticalitatea lor depinde cum se scrie la momente de cumpănă istoria.

Antonescu a fost trădat și în timpul vieții și după moarte

Mareșalul a fost trădat și în timpul vieții și după moarte. Prima trădare se leagă de decorarea lui de către Regele Ferdinand, cu Ordinul Mihai Viteazu după victoriile din Moldova, ca apoi să i se ia comanda. A doua trădare este legată de momentul în care Regele Carol îl cheamă să preia conducerea țării, în timp ce era exilat la Bistrița din cauză că dezapobase relațiile regelui cu Elena Lupescu. Cea de a treia este legată de denigrările la care este supus de adversari și politici și militari culminând cu afirmația gratuită că ar fi „omul lui Hitler”. După denigrările interne urmează și cele din afară. Cele mai înverșunate vin din partea lui Roosveld și SUA, care nu voiau ca rușii să ajungă primii să cucerească Berlinul. Cauzele sunt diverse și nu le analizăm detaliat. Este cea de a patra trădare.  Cea de a cincea se circumscrie în negocierile de pace cu rușii de la Stockholm. Deși pretențiile mareșalului sunt cu mult mai mari decât cele ale comuniștilor Pătrășcanu și Bonăraș, Moscova preferă să trateze cu acesta, pentru că reprezenta singurul guvern credibil român. De altfel Molotov le răspunde celor doi pretinși negociatori comuniști, „Antonescu reprezintă România, voi nu reprezentați pe nimeni.” A șasea trădare este cea de la Iași, în care generalul Mihai Racoviță, în cârdășie cu Casa Regală și Partidul Comunist cedează frontul din Moldova oferind cale liberă nemților și trimițând în prizonierat sute de mii de ostași români. Antonescu nu putea crede că un militar fie el și general e capabil de trădare. S-a înșelat.

Regimul comunist îl declară trădător de țară și interzice să i se pomenească numele

A șaptea trădare se referă la evenimentele de la 23 august 1944, când regele Mihai îi spune lui George Duca textual, „dacă îl lăsăm pe Antonescu să facă singur armistițiul ne va ține sub papuc.” În viziunea sa trebuia să se inoculeze ideea că salvarea țării vine de la Casa Regală și de la guvernanți. De aici va urma și a opta trădare. Gh. Duca se lăuda la bătrânețe, că din ordinul regelui l-a sabotat pe mareșal în negocierile de pace de la Stockholm. Cea de a noua trădare este legată tot de credința sa că regele vrea binele țării, prin urmare crede în cuvântul acestuia, nebănuind că regele face joc dublu. Aceeași credulitate o manifestă și la arestarea sa, când deși i se promisese că nu va fi predat rușilor, este trimis în soviete „la reciclare” pentru un an și jumătate. Să notăm că deși a fost la mâna lor, rușii nu i-au luat totuși viața, semn că îl respectau ca om și militar, deși le provocase pierderi importante. Era a zecea trădare. Credincios unor principii pe care le stabilise cu ani în urmă pentru salvarea țării, mareșalul nu semnează polițe în alb cu nemții privind bogățiile țării, ci numai pe bază de reciprocitate. De atunci nemții au datorii istorice față de români, pe care cancelarul democrat Merkel se face că le-a uitat, iar actualii guvernanți nu au nici măcar curajul de a le repune în discuție. Vorbim aici de a unsprezecea trădare. Întors în țară, mareșalul este judecat sumar și părtinitor bineînțeles, condamnat și executat tocmai de către românii ale căror interese le-a servit de-a lungul întregii vieți. A fost probabil născut să fie erou național și victimă în același timp. Dar trădările nu se opresc aici. Urmează cea de a douăsprezecea trădare. După moartea sa, în primii ani regimul comunist îl declară trădător de țară și interzice să i se pomenească numele. Abia în perioada mai relaxată din anii ‚80, unii profersori din licee și universități încearcă să-l prezinte pe mareșal în dimensiunile sale morale, strategice și militare reale. Chiar Ceaușescu îl reabilitează, dar pentru scurtă vreme căci apare din nou ofensiva antiromânilor împotriva lui. în fine, număr cu ghinion sau nu, treiprezece înseamnă pentru Antonescu tot o trădare. Dacă generalul Custer care a distrus și decimat un adevărat popor tribal, indienii băștinași din America după principiul „Un indian bun este un indian mort” este declarat erou al națiunii americane, Antonescu trebuie să sufere pentru, vezi doamne, trimiterea în lagărele de exterminare a câtorva mii de evrei. Aici lucrurile nu sunt deloc limpezi, dimpotrivă, sunt foarte discutabile, pentru că mareșalul a salvat mult mai mulți evrei decât a acceptat să fie deportați. Există însă cercuri mondiale de interese, masonice sau nu, care impun politrucilor români de azi să i se dărâme mareșalului statuile existente, să nu fie declarat erou național, să fie șters din Pantheonul personalităților românești. Aici, credem noi că apare chiar a patrusprezecea trădare.

Tabloul lui Antonescu lipsește de la Universitatea Națională de Apărare

La Universitatea Națională de Apărare, pe holul instituției sunt expuse tablourile comandanților de-a lungul vremii. Cel al lui Antonescu lipsește însă și locul este gol ca o rană pe un trup expus la vedere. El a fost luat de pe perete în urma unei vizite de peste ocean. Cruntă slugărnicie și servilism. Dar dacă actualii conducători români se conduc după legi dictate de alții, potrivnice intereselor românești, fie din interese legate de apărarea scaunului, averii, poziției sociale, fie din nepricepere sau frică și vând totul fără teama că ar putea fi trași la răspundere, românii adevărați poartă chipul și exemplul mareșalului în suflete și inimi. Ei afirmă fără temere că nimeni nu are dreptul să le impună să-și șteargă sau să-și renege valorile istorice și naționale. Poporul acesta trebuie să nu permită să i se șteargă istoria, valorile și simbolurile. Și o va face răspicat la cuvenită vreme, ori cu câte amenințări ar încerca unii să-l inimideze. Ion Antonescu este erou național român și va trăi în istorie chiar dacă neprietenii ar încerca  ciopârțirea trupului țării.

 

Loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.