Iuliana Dăncuş, a fost distinsă cu premiul Trofeul Celebrităţii

iulianaDirectoarea Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania”, Iuliana Maria Dăncuş, a fost distinsă cu premiul Trofeul Celebrităţii, o premieră pentru o personalitate a judeţului. Decernarea a avut loc miercuri, 17 decembrie, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Galei Celebrităţilor 2014, organizată în Bucureşti de Mihaela Şerban.

Printre iniţiatorii Ga­lei se află personalităţi de pe scena înaltă a vieţii publice din ţară precum Cristian Ţopescu, Octavian Be­llu, Elisabeta Lipă, Valeriu Lazarov etc. Criteriile de evaluare ale celor nominalizaţi la premii au fost următoarele: popularitate, valoare, recunoaştere, implicare socială, studii, imagine şi realizări profesionale. Categoriile de premiere ale Galei cuprind diverse domenii de activitate: administraţie, sănătate, învăţământ, diplomaţie, televiziune, actorie, regie, sport, cultură, muzică, popularitate.
Iiulianauliana Dăncuş a ur­cat pe scenă pentru a primi noul trofeu ce va străluci în vitrina unităţii culturale băimărene îmbrăcată în port popular, iar joi, 18 decembrie, într-o conferinţă de presă organizată la sediul Ansamblului (bd. Traian nr. 8) a dedicat distincţia tuturor celor care, în mai mult de o jumătate de veac de activitate, au contribuit şi şi-au pus amprenta asupra a ceea ce înseamnă astăzi Ansamblul „Tran­silvania” – o instituţie culturală apreciată inclusiv dincolo de graniţele ţării.
În acest an ce marchează aniversarea a 55 de ani de activitate, munca Ansamblului a fost încununată cu mai multe succese şi trofee. Cel mai important dintre ele a fost câştigarea, în luna martie, a „Templului de Aur”, la cea de-a 59-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor din Agrigento (Sicilia, Italia).

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.