JANDARMII MARAMUREŞENI ÎN MISIUNI ÎN PERIOADA 11-13 IULIE

Jandarmeria Maramureş va acţiona în perioada 11 – 13 iulie a.c., pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în judeţul nostru, în vederea desfăşurării într-un climat de normalitate  a manifestărilor cultural – artistice, sportive şi religioase care urmează să aibă loc. În acest scop, peste 150 de jandarmi se vor afla la datorie pe timpul acestui sfârşit de săptămână.

Pe lângă misiunile de bază ce le revin, jandarmii maramureşeni vor acţiona în acest week-end pe întreg teritoriul judeţului nostru, în scopul asigurării ordinii publice şi în special a desfăşurării în bune condiţii a tuturor evenimentelor ce sunt organizate pentru această perioadă.

Astfel, jandarmii maramureşeni vor fi prezenţi în zilele de 12 şi 13 iulie a.c., pentru a asigura ordinea publică pe timpul desfăşurării manifestărilor dedicate „Zilelor Oraşului Seini” unde se preconizează participarea unui număr mare de persoane.

Duminică, 13 iulie a.c., va avea loc în comuna Mireşu Mare, festivalul folcloric pentru copii „Florile Someşului”, la care Jandarmeria Maramureş va acţiona pentru asigurarea ordinii publice pe timpul acestei manifestări.

Începând de luni 14 iulie a.c., jandarmii vor asigura ordinea publică pe timpul desfăşurării Examenului naţional de definitivare în învăţământ, precum şi paza şi protecţia pe timpul transportului  lucrărilor, pe cele trei trasee stabilite de deplasare în ţară.

Cetăţenii pot solicita non-stop sprijinul jandarmilor maramureşeni în situaţia tulburării ordinii publice sau pot sesiza orice problemă, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.