Jandarmii maramureşeni la cumpăna dintre ani        

În perioada 31 decembrie 2019 – 06 ianuarie 2020, Jandarmeria Maramureş va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, pe timpul derulării evenimentelor cultural-artistice şi religioase, va executa misiuni specifice în zona staţiunilor montane şi misiuni de menţinere a ordinii publice, în cadrul patrulelor mixte de ordine şi siguranţă publică, pe raza judeţului nostru. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș sunt pregătiți pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, precum și a climatului de normalitate în zonele desfășurării manifestărilor publice, astfel încât fiecare cetățean să petreacă această perioadă în condiții de siguranță. De asemenea, pe timpul desfășurării misiunilor, jandarmii vor acorda o atenție deosebită respectării prevederilor legale referitoare la comercializarea dispozitivelor pirotehnice (petarde, artificii).

În noaptea de Revelion, jandarmii maramureșeni  vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor care vor fi prezenţi la manifestările organizate  în  municipiul Baia Mare, localitățile Vișeu de Sus și Târgu Lăpuș. În prima zi a Anului Nou, începând cu orele 10:00, pe raza oraşului Baia Sprie se va desfăşura obiceiul de iarnă „Jocul Moșilor”.  În data de 06.01.2020, cu ocazia sărbătorii ,,Botezul Domnului” (Boboteaza), la lăcaşurile de cult, din judeţ, se desfăşoară manifestării religioase iar în localitatea Oncești, începând cu orele 19:00, va avea loc manifestarea cultural-artistică ,, Jocul de Sfântul Ioan”.

Pentru evitarea evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Maramureş face următoarele recomandări: să respecte măsurile luate de organizatori şi indicaţiile jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică;  să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale; să se delimiteze de persoanele sau grupurile de persoane care se manifestă contrar normelor de conduită civică sau care prezintă un comportament deviant;  părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție sporită copiii; în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale, să solicite ajutorul jandarmilor aflați în apropiere.

De asemenea, jandarmii de la Posturile Montane Şuior, Cavnic, Valea Vaserului şi Borşa  din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, vor fi prezenţi în zona staţiunilor montane şi pe traseele turistice  intensificând acţiunile în zona de competenţă şi în mod deosebit acolo unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătiţi să intervină în diferite situaţii.

În scopul evitării unor evenimente nedorite şi pentru siguranţa cetățenilor, jandarmii montani le transmit câteva sfaturi, tuturor celor care își vor petrece timpul liber în aceste zone: înainte de a urca pe munte, să se informeze temeinic în legătură cu itinerariul propus și prognoza meteo; să aibă echipament adecvat sezonului; în cazul apariţiei unei situaţii în care poate fi pusă în pericol siguranța lor, turiștii pot solicita ajutorul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau se pot adresa direct jandarmilor aflați în dispozitiv.

Noi, jandarmii maramureşeni, vă dorim un An nou fericit dumneavoastră şi celor dragi.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.