Jandarmii maramureșeni sunt la datorie și în acest week-end

Jandarmii maramureșeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării manifestărilor sportive care vor avea loc în acest sfârșit de săptămână.

   Meciul de volei dintre echipele Ştiinţa Explorări Baia Mare și Arcada Galați, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 17:00, la Sala SporturilorLascăr Pană din Baia Mare iar duminică, începând cu orele 11:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, se va desfăşura meciul de handbal dintre echipele CS Minaur Baia Mare și CSM București. Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a competițiilor sportivepentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot duce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciului.

  Totodată, jandarmii montani sunt la datorie în stațiunile turistice şi pe traseele montane pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor precum şi pentru salvarea şi evacuarea celor aflaţi în dificultate.

   Și în acest sfârșit de săptămână, jandarmii maramureșenise află în executarea misiunilor specifice alături de celelalteinstituţii abilitate în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică și în activitățile de verificare, informare şi îndrumare a cetățenilor de a respecta măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV2.

  Jandarmii sunt la datorie pentru a se asigura că totul se desfășoară în condiții de siguranță iar pentru evitarea unor situaţii neplăcute recomandă cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură și nu în ultimul rând, să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS CoV 2 iar în caz de nevoie să solicite sprijinul jandarmilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.