Jandarmii maramureşeni vor asigura măsuri de ordine publică la meciul de baschet

Miercuri, 01 februarie a.c., începând cu ora 17:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din municipiul Baia Mare, se va desfăşura meciul de baschet dintre echipele B.C.M. Olimpic Baia Mare şi B.C.M.U. Piteşti, din cadrul Ligii Naţionale de Baschet Masculin.

La această competiţie organizatorul preconizează participarea unui număr însemnat de  spectatori.

Efectivele de jandarmi vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la această manifestare sportivă, prin activităţi specifice pentru desfăşurarea în condiţii optime a competiţiei sportive, acordând atenţie măsurilor de prevenire şi combatere a fenomenului contravenţional şi infracţional.

În vederea evitării situaţiilor neplăcute, Jandarmeria Maramureş aminteşte următoarele :

RECOMANDĂRI PENTRU SUPORTERI:

Pentru desfăşurarea evenimentelor sportive în condiţii de siguranţă publică, Jandarmeria Maramureş informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în sala sportivă astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la aceste competiţii sportive.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Este interzis accesul în sala sportivă cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare al meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Totodată, Jandarmeria recomandă participanţilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

Foto: Arhiva

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.