Jandarmii nu intră în concediu nici de Anul Nou. Ce transmit aceștia maramureșenilor?

La cumpăna dintre ani, vor fi organizate mai multe activităţi în spaţiul public, ca urmare se impune o prezenţă activă a structurilor Inspectoratului de Jandarmi JudețeanMaramureș în mijlocul cetăţenilor, pentru a asigura un climat de ordine publică.

 Astfel, în perioada 31 decembrie 2021 – 02 ianuarie 2022,jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la evenimentele ce vor avea loc în spațiul public, pentru ca fiecare cetățean să petreacă noaptea dintre ani în condiții de siguranță și cu respectarea prevederilor legale privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

 Dacă participaţi la evenimentele organizate în spațiul public cu ocazia Revelionului, pentru a evita producerea de evenimente nedorite pe timpul acestora, respectaţi indicațiile forțelor de ordine, manifestaţi răbdare și evitaţi implicarea în conflicte de orice natură.

  Pe timpul evenimentelor specifice organizate în aer liber dedicate marcării trecerii în noul an, precum și în toate zonele aglomerate, pentru evitarea îmbolnăvirilor, trebuierespectate măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, fiind obligatorie purtarea măștii de protecție.

  O atenție deosebită în această perioadă va fi acordată respectării legislației specifice referitoare la regimul materialelor pirotehnice, (petarde, artificii), obiecte care ar putea răni sau crea stări de pericol, pentru copii dar și pentru adulți deopotrivă.

  În perioada următoare vor fi constituite echipe specializate de intervenţie pentru soluţionarea sesizărilor cetăţenilor şi a situaţiilor apărute în zona de responsabilitate, pentru a interveni în mod operativ la evenimentele sesizate prin intermediul 112.

 Totodată, jandarmii vor participa la menţinerea ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat împreună cu Poliţia, prin patrulări mixte.

 Pe linie de pază și protecție instituțională va fi asigurată paza la obiectivele aflate în responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.

 Jandarmii din cadrul Posturilor Montane Borșa, Cavnic, Șuior, Țibleș și Valea Vaserului sunt la datorie și vor  acorda la nevoie sprijin și ajutor turiștilor aflați în situații deosebite.Astfel, vor fi executate misiuni de menţinere a ordinii publice în special în zonele foarte frecventate de turişti, precum şi pe traseele turistice din aria de competență.

  Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, jandarmii recomandă cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură și nu în ultimul rând, să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS CoV 2, iar în caz de nevoie să solicite sprijinul jandarmilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

 Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureș, vă urează tuturor să aveţi parte de un An Nou plin de prosperitate, sănătate și realizări pe toate planurile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.