“Jocul” – cuvântul cheie pentru jandarmii băimăreni aflați în parcul Regina Maria. Află de ce

Fericirea vine din lucrurile simple și indiferent de numărul anilor pe care îi purtăm, inima noastră păstrează mereu, în forma cea mai pură, jocul și joaca, visurile îndrăznețe și mireasma copilăriei.
Așa ne petrecem noi ziua de astăzi, alături de copiii prezenți în Parcul „Regina Maria” din municipiul Baia Mare, la evenimentului ,,Orăşelul copiilor”, proiect iniţiat de Asociaţia Studenţească ,,AMiCUS”.
În calitate de parteneri, alături de autorităţile locale şi de instituţii din municipiul Baia Mare, participăm cu mijloace şi tehnică specifică.
La standul Jandarmeriei, copiii dar şi adulţii, se pot familiariza cu materialele din dotarea jandarmilor pentru misiuni de ordine publică, cu cele folosite de jandarmii montani dar şi cu modul de folosire a acestora pe munte.
Prietenii noștri, câinii de serviciu
Edam și Ema, însoțiți de partenerii lor, jandarmi cu experiență, sunt pregătiți de joacă pentru copii.
Jandarmi pregătiți în prevenirea și combaterea faptelor antisociale prezintă copiilor diverse sfaturi care trebuie urmate în anumite situații, când și în ce împrejurare cei mici trebuie să solicite ajutorul jandarmilor.
Pentru cei care vor să îmbrățișeze o carieră în Jandarmerie, prezentăm oferta educațională din instituțiile de învățământ ale MAI, care formează ofițeri și subofițeri.
Prin aceste activități, avându-ne aproape, copiii învață să aibă încredere în jandarmi și în Jandarmerie, iar atunci când vor întâmpina o situație dificilă, vor apela în primul rând la oamenii legii.
Mulțumim organizatorilor pentru inițiativă și deschidere spre astfel de evenimente, iar copiilor pentru implicare, atenție și disciplină!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.