Mi-a luat destul de mult timp să realizez faptul că adevărata murdărie nu se găsește aproape niciodată în exterior, așa cum nici adevărata frumusețe nu se află acolo. Suntem atât de confuzi în general încât nu mai deosebim masca de chip sau chipul de suflet. Se presupunea, la un moment dat, că bunătatea ființei se reflectă în trăsăturile ei și astfel oamenii frumoși erau (încă sunt) mai bine văzuți și mai bine primiți.
Dar nu e așa.
Interiorul se reflectă în privire.. și doar acolo. Gesturile se pot studia, se pot face cu anumite intenții, mimica se poate învăta, cuvintele se pot alege, trăsăturile se pot modela sau modifica. Privirea, însă, niciodată. Blândețea, furia, iubirea, invidia, aprecierea, critica, trufia, modestia, suferința, bucuria, toate acestea sunt ușor, foarte ușor, de citit în ochii celorlați. Și dacă nu le vedem este pentru că nu suntem suficient de atenți sau real interesați. Câteodată, cele mai înverșunate priviri zac pe cele mai frumoase chipuri iar cele mai înțelepte pe cele mai încercate, sau mai puțin binecuvântate de natură.
Totul se vede în privire. Toate intențiile sunt depozitate acolo.
De asemenea, este foarte important să cauți să înțelegi privirile neprietenoase, să nu le judeci ci să găsești metode de a le îmblânzi și curăța. Pentru că acel om, exact ca și fiecare dintre noi, a fost lovit într-o zi de o nenorocire și chiar dacă el încearcă să o ascundă, acea cicatrice i-a rămas întipărită în ochi.
Trebuie să te uiți cu atenție pentru a putea vedea, să ai suflet cu ochi și ochi cu mângâieri, deoarece “ochii văd numai ceea ce mintea este pregătită să înțeleagă.” Iar cel ce se vede pe sine în tot ceea ce îl înconjoară și știe că tot ceea ce îl înconjoară se vede în el, observă exact ceea ce este.. nicidecum ceea ce pare a fi.
Autor: Oana Torok
