La Centrul Cultural Sighetu Marmației a avut loc un eveniment cultural-artistic dedicat aniversării a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 – act istoric realizat sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un demers de voinţă politică al celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească, prima etapă extrem de importantă, în crearea statului unitar român modern. La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a fost recunoscută de către marile puteri pe parcursul domniei sale. Constituția adoptată la 1 iulie 1866, consfinţeşte denumirea oficială, România, iar la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România.

La Centrul Cultural Sighetu Marmației s-a desfășurat momentul solemn al sărbătoririi Unirii Principatelor Române. După intonarea Imnului Național al României și al Imnului U.E. (de către ”fanfara” alcătuită din elevii Școlii de artă “Gheorghe Chivu”, dirijor prof.Viorel Bledea), prefectul județului, domnul Vasile Moldovan a prezentat mesajul Guvernului României, doamna Alina Prisecaru, a prezentat mesajul d-lui Horia Scubli, primarul municipiului.

Despre semnificația Unirii de la 24 ianuarie 1859, au vorbit conf.univ.dr. Gheorghe Mihai Bârlea și av.Dana Onița Ivașcu, îndemnându-i pe cei prezenți să prețuiască trecutul nostru istoric !

“Felicitări Centrului Cultural pentru modul în care știu să organizeze în fiecare an zilele importante ale istoriei noastre naționale, zile de care noi trebuie  să fim mândri și să ne facă sa ne simțim cu adevărat români. Este astăzi o zi de bucurie, este astăzi o zi de sărbătoare, este astăzi o zi în care trebuie să ne amintim de cei 160 de ani de istorie , de care suntem mândri că suntem români.

160 de ani de respect, 160 de ani de sacrificiu, 160 de ani prin care acest popor a dus bătălii importante pentru a ajunge unde este astăzi și 160 de ani de care noi trebuie să fim mândri și pe care noi trebuie să încercăm să-i ducem mai departe. Văd aici, în sală, mulți tineri și acest lucru evident că mă încântă și-mi dă speranța că românii , în special tinerii, nu trebuie să-și schimbe patria. Trebuie să fie mândri de istoria care există și trebuie să știe să-și aleagă conducătorii. La mulți ani, România!La mulți ani, sigheteni!

Haideți azi să ne gândim la unitate, România poate să meargă înainte, România poate să fie un reper pe harta Europei”, a declarat  av.Onița Daniela Ivașcu, consilier local și președintele PNL Sighetu Marmației.

Într-un stil original, prof.Gheorghe Todinca, directorul Muzeului Maramureșean, a vorbit despre Unirea Principatelor Române din anul 1859, a făcut un portret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a subliniat importanța reformelor sale la crearea statului unitar român modern, desăvărșit la 1 Decembrie 1918.

Momentul artistic a fost susținut de cantautorul Gheorghe Ștețca și Grupul Coral al claselor de canto de la Școala de artă „Gheorghe Chivu” pregătit de Marius Iusco și Anuța Zubașcu, acompaniat de o formație de instrumentiști condusă de Viorel Bledea și Ioan Dunca. Participanții la eveniment s-au deplasat în Parcul Central al orașului unde alături de prefectul județului și o parte din consilierii locali, s-au prins într-o simbolică Horă a Unirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.