O discuție aplicată pe tema protecției copilului a avut, zilele trecute, președintele Consiliului Județean Maramureș, Zamfir Ciceu, cu o delegație din Rwanda, venită în România la invitația HHC România – formată din Damien Ngabonziza – președintele Consiliului Comisarilor, Comisia Națională pentru Copii, afiliată Oficiului Primului Ministru și supervizată de Ministrul Promovării Familiei și Genului și Claudine Marie Solange Nyinawagaga – director național Hope and Homes for Children Rwanda. Scopul vizitei lor în România este de a înțelege felul în care autoritățile române, la nivel central, regional și local, au reușit să adopte principiile reformei bazate pe dezinstituționalizare, provocările cu care s-au confruntat și se confruntă, dar și soluțiile găsite acestor probleme. Rwanda este țara care a făcut cele mai vizibile progrese pe linia dezinstituționalizării, proces care a fost încurajat și sprijinit de HHC din 2010.
Sistemul de asistență socială în România are prea puțin personal
Guvernul Rwandei și-a asumat construcția unui sistem de protecție a copilului bazat pe comunitate și familie. Pentru a le susține eforturile de reformă, HHC a invitat factorii implicați în acest proces să facă o vizită în România. La discuția de la Consiliul Județean a participat, al ături de oaspeții rwandezi și Ștefan Dărăbuș – directorul HHC România. Președintele Consiliului Județean Maramureș le-a prezentat oaspeților felul în care funcționează sistemul de protecție a copilului în Maramureș, care sunt instituțiile implicate în acest proces, dar și problemele cu care acestea se confruntă. „Sistemul de asistență socială în România are prea puțin personal. Dacă am avea suficienți asistenți maternali, suficiente persoane implicate în acest sistem, și calitatea serviciilor ar putea crește. Am participat alături de primul-ministru la inaugurarea unui proiect social de către ASSOC, care presupune incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. E important ca acestea să fie integrate, să fie active, pentru că pot constitui o forță de muncă, pot fi implicați în activități potrivite abilităților lor” – a afirmat președintele Zamfir Ciceu, r ăspunzând întrebărilor adresate de Damien Ngabonziza.
Între sistemul din România și cel din Rwanda există similitudini
Acesta a dorit să știe, de asemenea, care sunt măsurile luate la nivel județean pentru eradicarea sărăciei, dar și cum se distribuie fondurile destinate protecției sociale spre autoritățile locale. Directorul HHC Rwanda – Claudine Marie Solange Nyinawagaga – a fost interesată de felul în care este pregătit personalul care lucrează în sistemul asistenței și protecției sociale, susținând că între sistemul din România și cel din Rwanda există multe similitudini.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Zamfir Ciceu a accentuat importanța educației, a pregătirii profesionale riguroase, acestea fiind elementele-cheie în creșterea șanselor pentru găsirea unui loc de muncă, în eliminarea abandonului familial și al eradicării problemelor legate de violență, dependența de droguri etc. „Noi avem programe naționale de educație gratuită, guvernul are programe consistente pentru crearea de noi locuri de muncă, dar și programe pentru finanțarea zonelor rurale unde locuitorii sunt stimulați să ia împrumuturi pentru a realiza proiecte care să genereze profit.” – a adăugat Claudine Marie Solange Nyinawagaga.