La Ensemble Software prețuim valoarea fiecărui om, indiferent de experiența lui

La Ensemble Software prețuim valoarea fiecărui om, indiferent de experiența lui

 Interviu cu Radu Pop, Managing Director la Ensemble Software Baia Mare.

 Pe ce principii ați clădit compania Ensemble Software și de ce?

Principiile pe care am clădit compania izvorăsc exact din lucrurile în care credem și sunt în concordanță cu cine suntem noi și în afara vieții profesionale. Credem în autenticitate, corectitudine față de oameni și colaborare.

Avem parte în mod constant în viața profesională nu doar de reușite, dar și de momente grele pe proiecte sau în relația cu diverși clienți, așa că minimul pe care îl putem face este să le dăm încredere oamenilor că Ensemble este un spațiu unde pot fi deschiși, unde pot să-și împărtășească succesele, dar și nemulțumirile, în încercarea de le depăși tocmai prin această colaborare.

Încercăm pe cât posibil să spargem această barieră culturală parcă tipic românească, ideea de “a spune șefului ce trebuie sau ce vrea să audă” și să-i impulsionăm, așa cum menționam, să comunice deschis.

Interpretați și eșecurile într-o notă pozitivă?

Încercăm. Cred că trebuie să ne asumăm riscuri și să încercăm permanent lucruri noi ca să creștem. Mergem înainte datorită eșecurilor din care învățăm de fiecare dată. Totul e să încerci lucruri multe dar într-un ritm alert. Agil. Ce vreau să spun este că promovăm și ocrotim constant o cultură de tip ¨încearcă¨. Ensemble este, dacă ar fi să fac o comparație, un laborator pentru învățare. O companie dedicată practicii și experiențelor. Completez cu un citat celebru – „Ratezi 100% dintre loviturile pe care nu le încerci.” (Wayne Gretzky).

 Cum a început povestea Ensemble în România și cum vă caracterizați activitatea?

Totul a început simplu, nu a existat un plan măreț. Doar o strategie de a face lucruri. Cu ajutorul oamenilor. Pur și simplu lucrurile au venit natural și a fost un punct în care lucrurile au luat o întorsătură mult mai amplă decât inițial se plănuise.

Întotdeauna am fost înclinat în a da mai departe și a împărtăși din cunoștințele mele celorlalți, așadar, după câțiva ani buni petrecuți în Cluj-Napoca și Vancouver unde am dobândit experiență și am absorbit informații din industrie, am venit în Baia Mare cu ideea asta în minte de a mă concentra să ofer șanse studenților cu potențial din Baia Mare care nu au încă acea experiență profesională pe care toate companiile o caută. O bună parte din noi suntem trecuți prin asta, știm cât de greu este să obții acel prim loc de muncă în specialitatea ta, și cât de greu este să găsești un angajator care să aibă răbdarea necesară de a te pregăti să devii un bun specialist.

Activitățile noastre de bază sunt serviciile de programare și testare software. Suntem angrenați în diverse proiecte pe care le dezvoltăm de la zero, in-house, pe baza cerințelor clientului, sau suntem parte integrantă din echipe mai mari și colaborăm cu alte echipe externe pentru a construi un produs performant. De aici și nevoia de oameni care pot lucra în echipă și care pot relaționa cu alte echipe cu scopul comun de a livra soluții sustenabile. Domeniile de activitate și industriile-client au fost și sunt diverse: de la partea de media – unde testăm și producem software pentru clienți cu nume mari în industrie (care oferă platforme de streaming video); digital marketing – unde dezvoltăm soluții utilizând platforme specifice pentru managementul contentului și al asset-urilor; government & healthcare – soluții de digitalizare, formulare și procese pentru înregistrarea documentelor online; retail automotive – soluții mobile pentru reprezentanțe auto sau banking&financial – dezvoltare software embedded pentru terminale de plată. Dezvoltăm soluții proprietare, dar avem și contribuții la proiecte open-source mari. Ca și tipuri de development suntem angrenați în proiecte web, mobile și embedded, iar pe parte de QA facem atât testare manuală cât și testare automată.

Avem un tip de organizare foarte simplu, care nu face exces de layere și proceduri stufoase. Dar punem accent pe încredere și flexibilitate. Concomitent. Prețuim valoarea fiecărui om mai presus de câștiguri pe termen scurt. De aceea urmărim o construcție pe termen lung.

 Care este echipa ce face compania să meargă și cum o construiți?

 În acest moment am depășit numărul de 30 de oameni în echipa Ensemble din Baia Mare, iar planul următor este să deschidem un nou sediu, tot în România, și este în acest moment un proiect în lucru, unde am început deja demersurile. Am început de la 3 oameni în 2018 și în prezent suntem o echipă în continuă evoluție.

Suntem mai mult decât recunoscători să avem niște oameni absolut geniali în echipă, cărora nu știm cum să le mulțumim suficient pentru modul în care se luptă cot la cot cu noi zilnic, niște oameni extrem de responsabili și care, fără nici cea mai mica ezitare, se implică extra ori de câte ori situația o cere.

De curând am lansat o campanie de comunicare care spune povestea noastră într-un mod autentic. Suntem ca și cei alături de care ne petrecem timpul. Ne bucurăm de susținerea oamenilor din jurul nostru și de aceea prietenii ne recomandă cu încredere, iar echipa Ensemble o alcătuim pe aceleași principii și fundamente. Nu se spune întâmplător că vei ajunge să fii la fel ca oamenii alături de care lucrezi sau conviețuiești. Diversitatea este de asemenea foarte importantă, mai ales când vorbim de oameni cu un istoric de pregătire diferit.

În ce privește businessul există oportunități în contextul actual dificil?

Desigur, în acest domeniu există foarte multe oportunități, însă sunt direct proporționale cu interesul manifestat și seriozitatea de care dai dovadă. Un crez care ar trebui să caracterizeze IMM-urile din România. Atâta timp cât cultivi relații bazate pe corectitudine și profesionalism cu clienții tăi și angajamente onorate pentru îndeplinirea promisiunilor, nu există o problemă în acest sens. Acest fapt completat desigur cu pasiunea pentru ceea ce faci și dorința de a face mai bine. Companiile mici și în special cele de tehnologie sunt coloana vertebrală a economiei românești în acest moment.

 Un vis personal, ca epilog?

Pentru mine lucrurile sunt simple, tot timpul a fost vorba despre oameni.

Îmi doresc să avem o echipă unită și fericită pe termen lung. Și mândră de realizările noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.