Liberalii ”anti Băsescu” eradicaţi din PNL

crinSe zică ce Crin Antonescu ar fi bătut palma cu Băsescu. Şi că liberalii care nu înţeleg prea bine cum vine asta, sunt îndepărtaţi. Şi înlăturaţi. A fost cazul fostului premier, Victor Ciorbea, a fostului ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu, dar şi alte nume grele care n-au înţeles că ”aşa trebuie să fie”.

Ideea este simplă. În timp ce Băsescu şi Ponta se înjură ca la uşa cortului, Antonescu speră să câştige ceva din asta. Ceva, adică voturi şi notorietate. Mizeriile pe care premierul şi şeful statului şi le aruncă, zi de zi, nu fac decât să dezguste şi să deranjeze populaţia, sătulă de certuri, care mereu a sperat ceva. Iar publicul vulgar, care nu se dă în vânt după aşa ceva, e electoratul pe care Crin speră să-ş scoată de la naftalină şi pe care să-l convingă cu vechiul lui slogan, ”România bunului simţ”.  Acest public a fost vizat şi în 2009, prin ”revoluţia ”bunului simţ”, proiect abandonat parţial în 2011, când lupta cu Băsescu l-a obligat să fie colorat şi şturlubatic. Deşi, paradoxal, e categoric mai bun decât Ponta şi Băsescu la artificii de limbaj, Antonescu câştigă capital stând pe margine şi îi lasă ăe ceillalţi să-i deseneze imaginea prezidenţială. Vine întrebarea pertinentă: cu cine va vota electoratul epuizat?

Amalia Babici Man

mmjurnal logo articol

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.