LICHIDUL ROŞU din carnea pe care o cumperi NU ESTE SÂNGE! Ce este, de fapt, acest lichid

LICHIDUL ROŞU din carnea pe care o cumperi NU ESTE SÂNGE! Ce este, de fapt, acest lichid

Lichidul pe care-l vedem în pungile de carne, atunci când cumpărăm carne ambalată, sau cel pe care-l vedem atunci când decongelăm carnea nu este sânge, aşa cum am fi tentaţi să credem. Potrivit New York Post, este vorba despre o proteină.

Această proteină se numeşte mioglobină, iar rolul ei este acela de a oxigena celulele musculare.

Mioglobina este eliberată în circulaţie după lezarea musculară care apare în urma ischemiei, a inflamației sau a traumatismelor. Nivelul sangvin al mioglobinei crește repede în cazul leziunilor musculare severe. Poate fi măsurat și la cateva ore după ce zona a suferit o leziune. Rinichii se ocupă cu filtrarea mioglobinei care este eliberată apoi în urină.

Aşadar, această proteină este responsabilă de culoarea roșiatică a cărnii. Tot ea este cea care colorează lichidul pe care în găsim mereu în ambalajele de carne de porc, pui, vită sau altă varietate şi despre carne credem că ar fi sânge.

Atunci când mioglobina ia contact cu aerul, acesta devine mai închisă la culoare şi aşa vei reuşi să îţi dai seama cât de proaspătă este carnea.

După gătirea cărnii, culoarea mioglobinei devine maro. În acest fel îți dai seama dacă mâncarea este gătită suficient sau este nevoie să mai stea puțin în tigaie.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.