Liga Campionilor: HCM Baia Mare – IK Savehof, mâine începând cu ora 17.30

hcmÎn a patra partidă din grupa principală 2 a EHF Champions League, HCM Baia Mare va evolua mâine, începând cu ora 17.30, pe propriul teren, în compania IK Savehof. În partida din prima manşă, victorioase au fost campioanele României, la scorul de 28-26, acesta fiind primul succes repurtat de HCM Baia Mare în grupele principale ale Ligii Campionilor. Pentru a mai spera la o calificare istorică în sferturile competiţiei continentale încă de la a doua participare, handbalistele lui Tiselj şi Karpan vizează mâine victoria.

În grupele principale, băimărencele au fost singurele care au intrat fără niciun punct, în timp ce suedezele au fost singurele care au ajuns fără să aibă vreo victorie la activ. În acest moment, HCM-ul a adunat patru puncte din victoriile repurtate la IK Savehof cu 28-26 şi la Viborg HK A/S cu 31-30. După aceste succese, băimărencele ocupă locul 5 în clasament, fiind la egalitate de puncte cu campioana Franţei, Metz Handball, dar în urma ei în ierarhie, dat fiind că în grupa D ambele întâlniri au fost pierdute de echipa din România.

Suedezele au obţinut două puncte în grupa principală 2, învingând Metz în deplasare, cu 25-22. Cu un total de trei puncte, IK Savehof este pe locul 6 în grupă, ultimul. Ambele echipe au obiectiv calificarea în sferturi, acolo unde nici HCM Baia Mare şi nici IK Savehof nu au ajuns vreodată.

„Trebuie să jucăm precum o echipă. Poate că nu avem cele mai bune jucătoare din lume pe fiecare post, dar suntem o forţă ca şi grup. Şi dacă jucăm ca şi o echipă, atunci avem o şansă. Dar toată lumea trebuie să fie conştientă că Savehof este un adversar puternic. A învins Metz în deplasare şi ne amintim cu toţii că HCM a pierdut în Franţa la 10 goluri diferenţă”, a declarat antrenorul băimărencelor, Tone Tiselj.

În prima întâlnire dintre campioanele României şi Suediei, la pauză avantajul era al HCM-ului cu 15-14, pentru ca victoria să fie obţinută de băimărence la scorul de 28-26. Bundsen în poarta suedezelor şi Ungureanu în cea a româncelor au bifat câte 13 intervenţii fiecare, în timp ce Alm cu nouă goluri şi Buceschi cu opt au fost principalele marcatoare ale partidei.

„Sunt convinsă că vor evolua în altă viteză acum faţă de cum au făcut-o în prima noastră întâlnire. Şi sunt convinsă şi că vor face absolut orice pentru a câştiga, aşa că trebuie să jucăm foarte bine în apărare şi să alergăm cât putem de mult”, a consideratCamilla Herrem.

Sasa Pandzic şi Boris Satordzija din Bosnia şi Herţegovina vor conduce meciul dintre HCM Baia Mare şi IK Savehof. Observator al Federaţiei Europene de Handbal va fi Panos Antoniou din Cipru.

În această a patra etapă azi se dispută Larvik VS Györi Audi ETO KC, iar mâine se joacă Metz Handball VS Viborg HK A/S şi HCM Baia Mare VS IK Sävehof (1 martie).

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.