Lovitură majoră pe piața petrolului. Decizia SUA, efecte mai importante decât un război

obamaDupă 40 de ani, Statele Unite pregătesc o schimbare majoră, cu efecte la nivel global. Corelată cu evoluțiile din China, a cărei creștere a încetinit semnificativ, decizia administrației Obama va provoca un tsunami în economie și politica internațională.

 Potrivit presei britanice, autoritățile federale americane vor suspenda în ianuarie embargoul pe exportul de hidrocarburi, impus în urmă cu patru decenii. The Telegraph scrie că administrația Obama a permis, deja, companiilor de peste Ocean să înceapă exportul condensatului de țiței, fără solicitarea unor aprobări speciale. Reîncadrarea acestor derivate înseamnă o relaxare a legislației americane și este primul pas spre o ridicare totală a embargoului, care se anunță drept ”iminentă”. În anii 70, Statele Unite au interzis companiilor americane să exporte hidrocarburi, după criza petrolului.
Informațiile despre o astfel de măsură au dus la scăderea prețului petrolului cu 2%, cea mai mare reducere într-o singură zi de la debutul crizei financiare, în 2008. Un baril de petrol a ajuns la 56,85 de dolari, la bursa din Londra, în ultima zi a anului. La New York, prețul ajunsese deja la 55 de dolari, de la jumătatea lunii decembrie. În prima parte a anului 2014, prețul era dublu.

Război comercial cu OPEC, victime în Rusia și Venezuela

Schimbarea de politică a Statelor Unite este determinată de războiul comercial cu Arabia Saudită, spun surse de la Washington, citate de presa britanică. Barack Obama ar da astfel un avertisment țărilor OPEC. După încheierea războiului și reluarea exporturilor din Libia, regatul saudit nu și-a redus producția, ceea ce a determinat prăbușirea prețului. Saudiții vor să-și mențină cota de piață, temându-se că noile tehnologii vor reduce nevoia de petrol pe termen lung. În cazul în care prețul petrolului ar fi rămas la peste 100 de dolari barilul, exploatarea gazelor de șist și energiile alternative ar fi înlocuit importurile din zona OPEC. Cota de piață a OPEC s-a diminuat de la căderea comunismului, de la 50 la 30%, în special din cauza Rusiei și a Americii latine.

Scăderea prețului petrolului va accelera unele economii, dar va afecta puternic Rusia și Venezuela, țări care se confruntă deja cu o recesiune severă. Astfel, SUA pot exercita presiuni mai puternice asupra regimului Putin, în perspectiva războiului din Ucraina. Reducerea prețului petrolului a contribuit decisiv la câștigarea Războiului Rece, lipsind URSS de resurse în anii 80, în plină cursă a înarmării, inclusiv în spațiul cosmic.

 

Investițiile, afectate pe termen scurt

Recucerea prețului petrolului are efecte negative în unele economii, dar și în ceea ce privește protecția mediului. Reciclarea PET-urilor, de exemplu, nu mai este rentabilă. De asemenea, nici investiția în energie solară sau eoliană. Unele investiții în noi zăcăminte petroliere vor fi anulate, spun experții. Totuși, marile corporații din domeniu nu pot renunța la explorarea și deschiderea unor noi câmpuri petrolifere, întrucât rezervele pe care le dețin se reduc de la an la an, în timp ce forța unor companii naționale, ca acelea din Iran sau Arabia Saudită crește.

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.