Lucrările pe DN 18 vor fi terminate în 2015

Pe drumul naţional DN 18, două tronsoane sînt în suspensie, respectiv Baia Mare – Sighetu Marmaţiei şi Moisei – Iacobeni – Borşa. Pe traseul Baia Mare – Sighet, lucrările au demarat în această vară, dar nu se văd încă muncitori şi maşini care să lucreze pe acest drum. Ritmul execuţiei va fi grăbit în următoarea perioadă, după ce a fost semnat memorandumul dintre CNADNR şi firma AKTOR. În ceea ce priveşte tronsonul Moisei – Iacobeni, contractul cu fostul executant, firma Shapir, a fost reziliat, Regionala Cluj va interveni în următoarele două săptămâni în Moisei şi Borşa, pentru a pune în siguranţă traficul rutier (vor fi reparate unele porţiuni). Drumul Baia Mare – Sighet are termen de finalizare în vara anului 2015, iar Moisei – Borşa – Iacobeni ar trebui terminat la finalul anului următor. Pe drumul naţional Baia Mare – Tîrgu Lăpuş, Regionala Cluj a făcut licitaţie pentru reabilitarea acestui tronson în 2014, cu bani de la bugetul de stat, termenul de finalizare fiind în 2015. În ceea ce priveşte podul peste rîul Tisa la Sighetu Marmaţiei, a apărut pe SEAP procedura de licitaţie pentru achiziţionarea proiectului tehnic. Urmează discuţii între Ministerul de Externe şi partea ucraineană, deoarece acest proiect va fi finanţat prin fonduri europene, însă doar pe malul românesc.
Centura municipiului Baia Mare va fi reabilitată în urma trecerii celor două străzi din patrimoniul municipalităţii în cel al CNADNR. Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), este important pentru finanţarea lucrărilor de aducţiune de apă, canalizare şi drumuri comunale. În Maramureş, avem 80 de proiecte locale aflate în finanţare, care au primit 13 milioane de lei, în acest an, care trebuie cheltuiţi pînă la sfîrşitul lunii iulie 2014.
Informaţii primite de la vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.